Incepe primavara sindicala. Intai protesteaza profesorii si studentii, apoi ar putea iesi in strada angajatii de la metrou, medicii si functionarii. Revendicarile sunt in linii mari aceleasi: bani mai multi si stabilitatea locurilor de munca.
Intr-un fel sunt solicitari si actiuni firesti. Peste tot in lume, pentru orice salariat acestea sunt prioritatile si orice sindicat este dator sa le promoveze si sa lupte pentru ele.
In mod special, in Romania exista factori agravanti care scot oamenii in strada. Cel mai pregnant este pierderea increderii in guvernanti.
Nicio secunda guvernul nu a lasat impresia ca are situatia sub control, ca stie ce face, ca are o strategie clara. Impresia generala a fost de bajbaiala, masuri luate azi au fost modificate sau abolite maine, masuri luate fara niciun studiu de impact au produs efecte adverse, declaratii aruncate intr-o doara au creat panica inutila.
Pe de alta parte, guvernul nu a trecut nici macar testul de integritate, cat timp exista destule dovezi ca banii publici continua sa fie drenati catre clientii politici. In plus, populismele fara acoperire sunt decontate acum tot in neincredere. Cum sa ceri profesorilor sa mai aiba incredere in tine cat timp nu numai ca nu le-ai majorat salariile cu 50%, dupa cum te-ai angajat solemn prin chiar legea pe care ai votat-o cu entuziasm si a carei aplicare ai garantat-o, ci le-ai diminuat, in unele cazuri, prin disparitia unor sporuri?
Privite asadar din aceasta perspectiva, protestele sindicale sunt justificate. Exista insa si cealalta pespectiva, care nu e nici guvernamentala, nici politica si nici bugetara. Este perspectiva realitatii. Si din aceasta perspectiva, protestele sindicale din aceasta primavara sunt la fel de eficiente precum acelea impotriva venirii iernii sau impotriva topirii zapezii.
Fara o sustenabi
