Actorul reşiţean, pasionat de muzică, se pregăteşte pentru o mare lansare a primului album al Trupei Nativ. Membrii trupei lucrează din greu pentru a-şi vedea visul cu ochii. Până în momentul de faţă „Nativ“ are pregătite 12 piese gata să fie ascultate de fani.
Profil:
Născut. 6 decembrie 1974
Studii. Licenţiat în Arta Teatrală şi Film, UNATC Bucureşti
Familie. Necăsătorit
Tânărul este de peste zece ani actor al Teatrului de Vest din Reşiţa. Cu toate că s-a născut la Bucureşti, faptul că este în Reşiţa de foarte mulţi ani îl face pe Bery să se considere reşiţean din toate punctele de vedere, mai ales că aici are cei mai mulţi prieteni. Pasiunea lui Bery a însemnat tot timpul muzica. Încă de la o vârstă fragedă, Bery se considera unul dintre cei mai mari fani ai lui Elvis, melodiile căruia le fredona zilnic. „Cântam în fiecare zi. Dar studiul aprofundat l-am început la vârsta de 16 ani, când am studiat la Bucureşti cu Anghel Grigoriu“, povesteşte Bery.
Primii doi ani a făcut doar vocalize, iar apoi a început să cânte efectiv. Au trecut anii, iar tânărul pasionat şi de teatru a urmat cursurile unei facultăţi cu specific teatral. „După licenţă eram nevoit să-mi fac stagiatura şi am ales să vin la Reşiţa. Toată lumea fugea când auzea de acest oraş, dar mie mi s-a părut o mare provocare. În primă fază am crezut că voi sta aici doar un an, dar anul acela s-a transformat în 13 ani“, mai spune Bery.
Trupa „Nativ“
În urma unei reprezentaţii pe scena Casei de Cultură, în care Bery a cântat două melodii, pasiunea pentru muzică şi-a spus cuvântul. „Mi-am dat seama că pentru mine muzica este totul şi am început să caut oameni cu care aş putea să lucrez la un proiect foarte serios“, povesteşte Bery Constantin. Tânărul crede în destinul care a făcut să cunoască tineri foarte talentaţi la Reşiţa. Prima fază a proiectului a fost în