Dacă un preot ortodox divorţează, îşi ia adio de la altar. Dacă un preot ortodox care a rămas văduv se recăsătoreşte, îl aşteaptă aceeaşi soartă. Regula, din cîte ştiu, nu e nouă, dar a fost recent întărită, ceea ce îmi dă bănuiala că există şi slujitori ai bisericii ortodoxe care au dat divorţ, sperînd în înţelegerea forurilor superioare şi văduvi care s-au recăsătorit, cu aceeaşi nădejde.

Nu mă bag în regulamentele Bisericii Ortodoxe Române, dar mă întreb ca mireanul de ce totuşi un preot să nu poată divorţa dacă nu se mai înţelege cu aleasa inimii sale? Sau viceversa, dacă soţia preotului se repliază prin divorţ într-o altă relaţie, ce-i rămîne de făcut abandonatului purtător de patrafir? Dacă ar fi ca la catolici, unde ştii de la bun început că dacă vrei să ajungi preot scoţi căsătoria de pe lista opţiunilor personale, preoţii noştri şi-ar face şi ei o strategie de viaţă adecvată. Dar de vreme ce li se îngăduie căsătoria, de ce nu li s-ar îngădui şi divorţul, măcar în anumite împrejurări.

Am cunoscut un preot de ţară, fost profesor de matematică, pe care îl bătea soţia. Nu că-i trăgea cîte o palmă. Mai trupeşă decît el şi înfiptă, îl bătea pînă fugea bietul popă din casă şi se refugia noaptea prin vecini, ca să nu doarmă pe-afară. Doamna preoteasă devenea violentă la băutură. Popa nu era nici el un antialcoolic, dar rămînea paşnic la chefurile lor în doi.

Într-o dimineaţă de iarnă-primăvară, cine frisona doar în pijama pe un scaun în mijlocul uliţei? Nefericitul preot, umilit şi de un cucui în frunte. Cu el n-ar fi avut nimic enoriaşii, totuşi s-au dus mai sus să ceară alt preot pe care nu-l bătea nevasta, să-l facă de rîs. Cînd cei doi au plecat din sat s-au dus cîţiva credincioşi să-i explice domnului părinte că pe el l-ar fi păstrat, dar prioteasa lui prea era de tot. N-ar fi meritat amărîtul popă dispensa unui divorţ? Fiindcă să-şi goneasc