Economia Japoniei nu este un model demn de urmat, sunt de parere atat liderii americani, cat si cei europeni sau chinezi, caci nimeni nu vrea un viitor economic similar celui din aceasta tara. Pentru a justifica programele masive de stimuli economici, oficialii lumii occidentale sustin ca tarile lor sunt obligate sa ia astfel de decizii pentru a nu sfarsi ca Japonia, in recesiune si deflatie timp de cel putin un deceniu.
Liderii din China dau mereu Japonia drept un contra-exemplu pentru a explica de ce nu vor sa isi reevalueze moneda. Nimeni nu vrea sa ia locul Japoniei, un "inger cazut" de la statutul de economia cu cea mai rapida crestere din lume in ultimii 30 de ani la o economie care a avut o crestere extrem de lenta in ultimele 18 luni. Nimeni nu vrea sa traiasca drama de zi cu zi a deflatiei pe care Japonia a cunoscut-o de foarte multe ori si nici sa aiba o datorie publica care sa depaseasca cu mult 100% din PIB.
Si totusi, vizitand Tokyo, prosperitatea se vede peste tot. Magazinele si birourile sunt pline de activitate, restaurantele functioneaza la capacitate maxima, clientii sunt in continuare cel mai bine imbracati decat la New York sau Paris. Venitul pe cap de locuitor in Japonia este mai mare de 40.000 dolari, iar rata somajului nu depaseste 5%.
In acest context, de ce nu este totusi Japonia un model demn de urmat? In primul rand din cauza inegalitatilor sociale. De exemplu, in zone ceva mai indepartate de Tokyo, precum Hokkaido, situatia este dramatica: renuntarea la mari proiecte de lucrari publice a facut ca somajul sa creasca.
Chiar si in Tokyo, impresia de normalitate este inselatoare. Cu douazeci de ani in urma, angajatii japonezi primeau bonusuri uriase la sfarsit de an, de pana la o treime din salariul lor sau chiar mai mult. In timp, bonusurile au scazut foarte mult, in unele cazuri chiar pana la d
