20 de ani de la semnarea Proclamatiei de la Timisoara au fost aniversati, la finalul saptamanii, in orasul-martir Timisoara. Un eveniment prin care Societatea “Timisoara” si ziarul omonim – fanioane ale luptei anti-comuniste din ultimii 20 de ani – au incercat o reimprospatare a memoriei publice si o sensibilizare si urgentare a promulgarii Legii lustratiei. O absenta remarcabila de la eveniment a fost cea a primarului Timisoarei, Gheorghe Ciuhandu, edilul care si-a castigat cele patru mandate si din datorita celor care militau pentru idealurile Proclamatiei... In lipsa macar a unui reprezentant de-al sau la aceasta aniversare rotunda a unui eveniment-etalon pentru Timisoara, explicatiile domnului Ciuhandu nu au nicio valoare, ba chiar par sa transmita un alt fel de semnal...
In atare situatii, primul lucru pe care il faci, involuntar, este sa te intrebi, temandu-te parca de raspunsul pe care il vei auzi, care mai este de fapt sansa sau rolul lustratiei in Romania? Dupa buimaceala pe care ti-o creeaza un astfel de gest, realizezi ca argumente care sustin oportunitatea acestui proces prin care trebuie sa treaca Romania, contrazicand ideea de caducitate a acestuia, exista suficiente.
Necesitatea aplicarii Legii lustratiei este sinonima cu obligatia autoritatilor de a face dreptate in cazul unor abuzuri, a unor greseli care au ucis oameni, au furat bucati din viata altora ori “doar” au mutilat suflete si constiinte. O cer pana si “oameni ai lui Dumnezeu” care, dupa principiile bliblice, propovaduiesc iertarea. Nicolae Steinhardt (al carui nume ramane in istorie indestructibil legat de disidenta anti-comunista si de experienta chinuitoare si umilitoare a Jilavei, Gherlei si Aiudului), autorul “Jurnalului fericirii” – o opera unica in literatura romana –, spune ca “Omul, daca rationeaza in calitate de crestin si vrea sa se poarte conform cu doctrina crest
