Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Constanţa: Trupul neînsufleţit al primarului din Adamclisi va fi adus acasă în această seară

Publicat in Adevarul, marți 16 martie 2010 ·

Vestea morţii primarului Emilian Burcea i-a luat pe neaşteptate pe locuitorii din Adamclisi, dar şi pe colegii din Primărie. Viceprimarul Beinur Raşit povesteşte că a crezut până în ultimul moment că la mijloc este o confuzie.

„Ieri dimineaţă, ne-am întâlnit la Primărie, am discutat ca în oricare altă zi. Nu părea că se simte rău, nici vorbă de asta. În jurul orei 9.00 a plecat spre satul Abrud, cu nişte probleme de serviciu, apoi nu ne-am mai întâlnit. A plecat după aceea cu un prieten la Silistra. Apoi, la ora 3 după amiaza, am fost sunat şi mi s-a spus că e internat în spital. Imediat, am plecat cu soţia lui spre Silistra. Abia acolo am aflat că e decedat. Amândoi am zis că e o greşeală. Nu ne-a venit să credem până nu l-am văzut“, povesteşte viceprimarul.

I s-a făcut rău pe drum

Emilian Burcea a început să se simtă rău în timp ce se afla în maşină. I-a spus prietenului care se afla la volanul maşinii că are nevoie de apă să-şi revină. „I-a dat apă, iar dacă a văzut că nu-şi revine l-a dus la spital. Medicii ne-au spus că era deja în moarte clinică. Au încercat să-l resusciteze, dar a fost prea târziu. La ora 15.05 au declarat decesul“, a relatat Beinur Raşit.

Astăzi, medicii bulgari au efectuat necropsia şi au concluzionat că decesul a survenit în urma unui infarct miocardic. Trupul neînsufleţit va fi adus în această seară şi va fi depus câteva ore la Primărie. Familia şi-a exprimat dorinţa ca ulterior sicriul să fie depus acasă, în locuinţa pe care o are în Adamclisi.

Emilian Burcea împlinise în acest an 40 de ani şi era la al doilea mandat de primar. Era căsătorit şi avea două fiice – una elevă, iar cealaltă studentă.

Citeşte mai târziu pe constanta.adevarul.ro ce proiecte avea Emilian Burcea pentru comuna Adamclisi, dar şi informaţii din biografia primarului!

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Salariul minim va crește din nou. Anunțul făcut de Marcel Ciolacu după discuții cu sindicatele și patronatele

HotNews acum 11 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, după reuniunea Consiliului Național Tripartit în care, alături de Guvern, sunt reprezentate sindicatele și patronatele, că salariul minim pe economie va ajunge la 3.700 de lei brut, începând cu data de 1 iulie. Ma

Corvinul Hunedoara a primit licența de participare în competițiile europene

Press Alert acum 7 ore
< p> UEFA, forul continental al fotbalului european, a comunicat joi Federației Române de Fotbal decizia cu privire la solicitarea clubului Corvinul 1921 Hunedoara de acordare a licenței de participare în competițiile europene. În urma analizării do

Marcel CIOLACU, despre audierea generalilor Florin Coldea și Dumitru Dumbravă la DNA: „Să nu mai trăim ce am trăit, trebuie un echilibru”

Gandul acum 5 ore
Marcel Ciolacu, președintele PSD, a comentat, la România TV, chemarea generalilor Coldea și Dumbravă la Direcția Națională Anticorupție, sub acuzația de trafic de influență și spălare de bani. Marcel Ciolacu, președintele PSD și premierul României,

Scholz spune că Uniunea Europeană are nevoie de o colaborare militară mai strânsă

G4Media acum 6 ore
Cancelarul german Olaf Scholz spune că Europa are nevoie de o colaborare militară mai strânsă şi că este în favoarea capacităţii armelor nucleare franceze de descurajare, aşa cum a sugerat preşedintele Emmanuel Macron, pentru a răspunde la ceea ce l

Biletele pentru urcarea în Turnul Eiffel se scumpesc cu 20%, începând din 17 iunie

Adevarul acum 8 ore
Accesul în Turnul Eiffel va fi mai scump cu 20%, până la 35,30 euro, începând cu data de 17 iunie, o decizie justificată de criza sanitară şi urmele de plumb descoperite cu prilejul lucrărilor de renovare, şi care ar urma să fie validată până sâmbăt

Polonia şi Grecia cer un ”scut” antiaerian în Uniunea Europeană. ”Europa va fi sigură atât timp cât cerul de deasupra capului va fi sigur”, îi scriu Tusk şi Mitsotakis lui von der Leyen, după străpungerea spaţilor aeriene ale României şi Poloniei de rachete şi drone ruse

News.ro acum 5 ore
Polonia şi Grecia au cerut joi Uniunii Europene (UE) să se doteze cu un ”scut” anti-aerian, pentru a se apăra mai bine, în plin război între Rusia şi Ucraina, anunţă cele două într-un comunicat comun, relatează AFP. ”Europa va fi sigură atât timp câ

VIDEO+FOTO Cum au sărbătorit jucătorii celor de la U-BT Cluj-Napoca al patrulea titlu consecutiv? Cu tradiționala baie în Someș!

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Baschetbaliștii de la U-BT Cluj-Napoca au o tradiție atunci când se impun într-o competiție, să facă baie în Someș, indiferent de anotimp.

Nadal îl întâlneşte pe Zverev, în primul tur la Roland Garros. Djokovic şi Alcaraz, adversari facili

Mediafax acum 10 ore
Rafael Nadal are parte de un început dificil la ceea ce se aşteaptă să fie despărţirea sa de Roland Garros. Recordmanul, de 14 ori campion la Openul Franţei, a fost tras la sorţi împotriva lui Alexander Zverev, al patrulea favorit, în primul tur. Dj

Accident aviatic la Iași. Aparatul de zbor al unui om de afaceri a aterizat forțat pe un câmp VIDEO

Ziare.com acum 10 ore
Un incident aviatic grav a avut loc joi, 23 mai, într-o localitate ce face parte din zona metropolitană a iașiului. Un om de afacer, Adrian Ioniță, specializat în domeniul imobiliar, a fost la un pas de tragedie în timp ce zbura cu avionul proprieta

Mircea Cărtărescu a câștigat premiul International Dublin Literary Award pentru romanul „Solenoid”, pe larg apreciat și în SUA

HotNews acum 11 ore
Scriitorul român Mircea Cărtărescu și traducătorul său, Sean Cotter, au câștigat joi premiul International Dublin Literary Award din acest an pentru romanul „Solenoid”, anunță The Irish Times și Radio România. Mircea CartarescuFoto: Cronos / Alamy /

Vremea

București
acum

14°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/25°
dum.

12°/24°
lun.

12°/20°
Iasi
acum

14°
vin.

14°/27°
sâm.

14°/25°
dum.

11°/24°
lun.

11°/16°
Constanta
acum

15°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

14°/18°
lun.

10°/18°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

11°/22°
lun.

11°/19°
Timisoara
acum

14°
vin.

14°/21°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°
lun.

13°/25°