Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Colegiul Medicilor Bihor riscă evacuarea din sediul impropriu, la sfârșitul lunii aprilie

Publicat in Adevarul, miercuri 17 martie 2010 ·

De mai bine de un an, Colegiul Medicilor Bihor nu are un spațiu adecvat în care să-și desfășoare activitatea. Neurochirurgul Dumitru Mohan, președintele Colegiului Medicilor Bihor, este revoltat de faptul că, de la evacuarea din fostul sediu, medicii sunt duși cu zăhărelul, de către autoritățile în măsură să le rezolve problema. Până și spațiul pe care îl ocupă în prezent are ca termen de evacuare data de 30 aprilie 2010.

Colegiul Medicilor Bihor își desfășoară activitatea într-o singură cameră, pe strada Gheorghe Barițiu, spațiu care va trebui evacuat până la sfârșitul lunii aprilie. „Nu putem asigura desfășurarea în condiții civilizate a activităților noastre specifice", se plânge Dumitru Mohan. „Demersurile noastre repetate, de peste un an, verbale și scrise, către Consiliul Județean al județului Bihor și Consiliul Local al Municipiului Oradea, pentru repartizarea unui spațiu corespunzător, nu s-au soldat cu niciun rezultat, uneori primind răspunsuri ilare", relatează președintele Colegiului Medicilor Bihor.

Importanți

Potrivit acestuia, fiecare medic apelează de cel puțin trei ori pe lună la serviciile colegiului. „În perioadele de avizare contractuală aglomerarea este maximă. Certificatul de membru, care este echivalent cu dreptul de liberă practică, este eliberat exclusiv de către noi. Cum relația contractuală cu casele de asigurări nu este posibilă în lipsa acestui document, considerăm de maximă importanță și urgență atribuirea unui spațiu corespunzător", conchide Mohan, subliniind că importanța Colegiului Medicilor va crește în viitorul apropiat, prin politica de descentralizare a sistemului sanitar.

În lucru

Potrivit informațiilor primite de la Carmen Cherteș, purtătorul de cuvânt al Primăriei Oradea, momentan se lucrează la un protocol între municipalitate și Colegiul Medicilor. „Le vom atribui un spațiu, pe strada Rovine. Dacă

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alegeri prezidenţiale în SUA: Biden şi Trump s-au pus de acord asupra regulilor pentru prima lor dezbatere

News.ro acum 2 ore
O oră şi jumătate de dezbatere fără public şi microfoane care pot fi închise pentru a asigura respectarea timpului de vorbire: regulile primei dezbateri de campanie dintre Joe Biden şi Donald Trump, care va avea loc în 27 iunie, au fost făcute publi

Opt soldați israelieni, morți într-o explozie la Rafah, sudul Fâșiei Gaza

Ziare.com acum 43 minute
Opt soldaţi israelieni au murit, sâmbătă dimineaţă, 15 iunie. într-o explozie în sudul Fâşiei Gaza, la Rafah, potrivit IDF. Acesta este cel mai devastator incident în Fâşia Gaza de după luna ianuarie, relatează The Times of Israel. Doar unul dintre

Tricolorii la Euro 2024: Tehnologie avansată pentru prevenţie şi refacere în cantonamentul din Germania

News.ro acum 3 ore
Echipa Naţională de Fotbal a României a implementat un sistem inovator pentru prevenţie şi refacere în cadrul cantonamentului din Wurzburg, Germania, informează FRF. Două aparate de vacuum intermitent, montate în hotelul echipei, sunt utilizate alte

Suedia afirmă că un avion militar rusesc a încălcat spaţiul aerian. Ministrul suedez de Externe: Mişcarea, „inacceptabilă”

Mediafax acum 2 ore
Incidentul a avut loc la est de insula Gotland din Marea Baltică, au anunţat sâmbătă forţele armate ale ţării nordice, relatează agenţia Reuters. Ministrul suedez de externe, Tobias Billstrom, a calificat drept „inacceptabilă" încălcarea spaţiului a

MAE: Autorităţile române nu permit participarea delegaţiilor Rusiei şi Belarusului la Adunarea Parlamentară a OSCE, care se va desfăşura în România

News.ro acum 4 ore
Autorităţile române nu permit participarea delegaţiilor Rusiei şi Belarusului la sesiunea anuală a Adunării Parlamentare a OSCE, care se va desfăşura în România, între 29 iunie şi 3 iulie, anunţă Ministerul Afacerilor Externe (MAE). ”Decizia părţii

Zelenski speră la o „pace justă cât mai repede posibil”, la summitul din Elveţia

G4Media acum 2 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi-a exprimat speranţa sâmbătă de a se ajunge la o „pace justă cât mai repede posibil”, în debutul primului summit pentru pace în Ucraina care se desfăşoară în Elveţia, fără participarea Rusiei, transmite Ag

Fostul şef al SRI Eduard Hellvig vorbeşte despre concertele formaţiei Coldplay, la care a fost invitat şi artistul Babasha, şi alegerile locale: Mi se pare că a avut cel mai sincer discurs politic dintre toţi interpreţii săptămânii

News.ro acum 5 ore
Fostul director al Serviciului Român de Informaţii (SRI) Eduard Hellvig vorbeşte despre concertele susţinute de Coldplay şi alegerile locale, afirmând, în acest context, că a auzit pentru prima dată de artistul Babasha. ”Mi se pare că a avut cel mai

ALEGERI LOCALE 2024 – Preşedinţi Consilii Judeţene: PSD - 36,96%, PNL - 30,19%, AUR - 9,78%, Alianţa Dreapta Unită - 7,80%, UDMR - 5,34%, SOS România 3,11% - date parţiale ora 16.00

News.ro acum 3 ore
PSD a obţinut 36,96% dintre mandatele de preşedinte de Consiliu Judeţean, după alegerile de duminică, fiind urmat de PNL, AUR, Alianţa Dreapta Unită, UDMR şi SOS România, anunţă, sâmbătă, Biroul Electoral Central (BEC). Potrivit BEC, pentru alegerea

Vicepreşedinta SUA a anunţat un ajutor de 1,5 miliarde de dolari pentru Ucraina, la summitul pentru pace din Elveţia

News.ro acum 5 ore
Vicepreşedinta Statelor Unite Kamala Harris a anunţat un ajutor de peste 1,5 miliarde de dolari destinat Ucrainei, parţial pentru sectorul energetic şi situaţia sa umanitară, ca urmare a invaziei Rusiei în Ucraina, transmite Reuters. Anunţul a fost

Preşedintele PNŢCD, Aurelian Pavelescu, şi-a anunţat candidatura la alegerile prezidenţiale

Ziua Constanta acum 3 ore
Preşedintele Partidului Naţional Ţărănesc Creştin Democrat (PNŢCD), Aurelian Pavelescu, şi-a anunţat sâmbătă candidatura la alegerile prezidenţiale din acest an, informează Agerpres.ro Acesta a arătat că va candida sub sloganul ''Un preşedinte pentr

Vremea

București
acum

28°
sâm.

16°/28°
dum.

17°/31°
lun.

20°/34°
mar.

20°/34°
Iasi
acum

22°
sâm.

15°/23°
dum.

13°/26°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
Constanta
acum

24°
sâm.

17°/24°
dum.

18°/26°
lun.

20°/27°
mar.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

12°/23°
dum.

13°/25°
lun.

15°/25°
mar.

15°/27°
Timisoara
acum

26°
sâm.

13°/26°
dum.

15°/29°
lun.

17°/29°
mar.

17°/31°