Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce pateste cine se imbratiseaza cu Nicusor Firmele rromilor din Draganesti-Olt, falimentate de campania PSD (document)

Publicat in Ziua Constanta, miercuri 17 martie 2010 ·

Reprezentanţii firmelor susţin că au efectuat lucrări de miliarde pentru câteva primării conduse de primari PSD, în campania pentru localele din 2008 şi ulterior, dar că nu şi-au recuperat banii nici până în prezent # Ei mai spun că şeful CJC Nicuşor Constantinescu ar fi consimţit la rândul său la această practică de înfrumuseţare a localităţilor în pragul alegerilor, dar că acum nu vrea să audă de alocarea unor bani pentru plata lucrărilor

Nu doar criza face victime printre firme. Un alt factor ieşit la iveală, la doi ani după ce s-a consumat, este campania electorală din 2008.

Trei firme din localitatea Drăgăneşti-Olt reclamă datorii de miliarde acumulate de pe urma unor lucrări de „campanie", efectuate pentru câteva unităţi-administrativ teritoriale din judeţul Constanţa. Este vorba despre societăţile comerciale Anca Prod Conf SRL, Artex Prodex Conf SRL şi Adriana Metal Conf SRL. Situaţia ne-a fost adusă la cunoştinţă de către Gheorghe Radu, preşedintele executiv al Sucursalei Drăgăneşti-Olt a Partidei Rromilor Pro-Europa din România. Precizăm că firmele despre care Gheorghe Radu vorbeşte în adresa pe care ne-a înaintat-o la redacţie, aparţin celor doi fii ai săi, din câte am aflat de la unul dintre ei.

Gheorghe Radu susţine că cele trei firme au executat diferite lucrări în apropierea campaniei pentru alegerile locale din 2008, pentru patru primării constănţene, care nu ar fi fost achitate.

„În perioada anului 2008, prin lunile mai-iunie, au avut loc alegerile pe ţară. Din nefericire, societăţile comerciale SC Anca Prod şi SC Artex Prodex Conf din Drăgăneşti-Olt, şi SC Adriana Metal Conf Constanţa au căzut de comun acord cu primarii din localităţile menţionate mai sus să execute lucrări de înfrumuseţare a localităţilor sub lozinca «Ei promit, noi facem»", se arată în adresa primită la redacţie, semnată de către Gheorghe Radu. Preşedint

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fondatorul WikiLeaks, Julian Assange, liber după un acord cu SUA. Jurnalistul se întoarce în Australia

Mediafax acum 56 minute
Eliberarea lui Assange încheie o saga juridică de 14 ani în care jurnalistul a petrecut mai mult de cinci ani într-o închisoare britanică de înaltă securitate şi şapte ani în azil la ambasada Ecuadorului din Londra, luptând împotriva extrădării în S

Coreea de Nord a testat o rachetă în largul coastei sale de est, dar aceasta a explodat în aer

News.ro acum 2 ore
Coreea de Nord a testat, miercuri, ceea ce părea a fi o rachetă hipersonică în largul coastei sale de est, dar aceasta a explodat în aer, a declarat armata Coreei de Sud, transmite Reuters. Racheta a fost lansată din apropierea capitalei Phenian, a

Aeroportul Incheon, închis din cauza baloanelor cu gunoaie lansate de Coreea de Nord

Mediafax acum o ora
Un balon a aterizat pe pista de lângă Terminalul 2, iar cele trei piste ale aeroportului au fost temporar închise, a declarat purtătorul de cuvânt. Mai multe baloane au fost observate în interiorul şi în jurul aeroportului, a spus purtătorul de cuvâ

Moment critic: Antarctica se îndreaptă spre o 'topire necontrolată' / Studiu devastator despre schimbările climatice

Ziua News acum 42 minute
Oamenii de ştiinţă au constatat că un nou "punct de basculare" ar putea fi depăşit, Antarctica îndreptându-se spre o "topire necontrolată" a calotei sale glaciare, conform unui studiu. Topirea este cauzată de infiltrarea apei oceanice, care este mai

Ce sărbătoare este în Calendarul ortodox pe 26 iunie 2024?

Ziua Constanta acum o ora
În această lună, în ziua a douăzeci şi şasea, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru David cel din Tesalonic (sec. VI). Acest fericit, fiind cu neamul dinspre Răsărit, a strălucit la Apus ca un luceafăr prea luminos. Căci din pruncie supunându-

Burleanu radiază: suma pe care o va primi România pentru calificarea în optimile Euro 2024

Adevarul acum 30 minute
Pentru a doua oară în istoria celor șase participări la Campionatele Europene, naționala României are șansa accederii în prima fază eliminatorie.

Rusia va relua trenurile directe de pasageri către Coreea de Nord, din luna iulie, după o pauză de patru ani din cauza Covid-19

G4Media acum o ora
Rusia va relua serviciul feroviar direct de pasageri cu Coreea de Nord în luna iulie, după o pauză de patru ani din cauza pandemiei COVID-19, a anunţat, miercuri, agenţia de presă Interfax, citată de Reuters, transmite News.ro. Citându-l pe guvernat

Scrisoarea lui Einstein despre bomba atomică, adresată președintelui SUA, scoasă la licitație. Suma imensă cu care se vinde

Adevarul acum 23 minute
O scrisoare de două pagini scrisă de Albert Einstein, care îl avertizează pe Franklin D. Roosevelt, că Germania nazistă ar putea utiliza cercetarea nucleară pentru a inventa o bombă atomică, va fi scoasă la licitație.

Ziua Drapelului național românesc

Buletin de Carei acum 37 minute
• publicat la: 26 iunie 2024

Fostul preşedinte elveţian Alain Berset va deveni noul secretar general al Consiliului Europei

Ziua Constanta acum 45 minute
Fostul preşedinte elveţian Alain Berset va deveni noul secretar general al Consiliului Europei, după ce marţi seara s-a impus în două tururi de scrutin în faţa estonianului Indrek Saar şi a belgianului Didier Reynders, relatează DPA. Acesta îşi va p

Vremea

București
acum

26°
mie.

20°/33°
joi

20°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/35°
Iasi
acum

23°
mie.

17°/29°
joi

17°/30°
vin.

19°/32°
sâm.

20°/32°
Constanta
acum

26°
mie.

20°/26°
joi

19°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

24°
mie.

18°/28°
joi

17°/29°
vin.

16°/28°
sâm.

18°/27°
Timisoara
acum

26°
mie.

19°/33°
joi

18°/32°
vin.

18°/29°
sâm.

20°/32°