Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Constanţa: Vestul Sălbatic din adâncul Mării Negre

Publicat in Adevarul, joi 18 martie 2010 ·

Ruinele şi epavele sunt lăsate de statul român pe fundul mării la dispoziţia căutătorilor de comori. Nicio lege din România nu protejează rezervaţiile arheologice submarine şi nici epavele atâta timp cât acestea nu sunt încă identificate în totalitate de cercetători.

Din februarie până toamna târziu, grupuri de scufundători îşi pun costumele de neopren şi coboară în adâncurile Mării Negre în căutare de suveniruri rare. Un loc preferat de explorare este în faţa Cazinoului din Constan-ţa, unde se află danele scufundate ale vechiului Port Tomis, zonă neexploatată încă. Alţii, care dispun şi de bărci pneumatice cu motor, se aventurează departe în larg, acolo unde vestigiile nu sunt încă tulburate.

Firmele de scufundări de pe litoral au oferte speciale de vizitat ruine sau epave în Marea Neagră. Doar 30 de euro costă o aventură submarină în care poţi descoperi şi lua amintiri de pe fundul apei. Instructorii acvatici aleg locul în care se face expediţia.

Firmele se mândresc cu descoperirea unor epave

Una dintre cele mai importante firme de scufundări din ţară, Aquarius Dive Center din Constanţa, are în palamares depistarea pe fundul Mării Negre a mai multor epave. „Spre exemplu, echipele noastre de scafandri, dotate cu aparatură de ultimă generaţie, au localizat o epavă scufundată în anul 1943, o navă germană de tip Raumboot. În anul 2008, echipa a descoperit un submarin clasa Scuka, avariat în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, care nu mai fusese niciodată căutat şi localizat de alţi scufundători profesionişti sau amatori“, a declarat Doina Geană, marketing - sales manager la Aquarius.

Firma deţine pe internet un site cu toate informaţiile legate de epave sau alte ruine submarine, ce este actualizat periodic cu fotografii de pe fundul Mării Negre. Doina Geană afirmă că firma nu are proiecte comune cu instituţii muzeale sau istorici. „N

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Restricții de circulație din cauza caniculei. Ce trebuie să știe transportatorii

Press Alert acum 34 minute
Foto: Arhivă CNAIR instituie, miercuri, în intervalul orar 10:00 – 20:00, restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone pe sectoarele de drum național, drumuri expres și autostrăzi din 16 județe

Justin Timberlake a fost arestat pentru conducere sub influenţa alcoolului

News.ro acum 2 ore
Justin Timberlake a fost arestat pentru conducere sub influenţa alcoolului. Potrivit agenţiei de presă americane Associated Press (AP), artistul în vârstă de 43 de ani a fost oprit în seara zilei de luni, în Sag Harbor (Long Island), New York. Cântă

Corvinul Hunedoara va întâlni echipa ungară Paksi FC, în primul tur preliminar al Ligii Europa

News.ro acum 3 ore
Echipa Corvinul Hunedoara va întâlni formaţia Paksi FC din Ungaria, în primul tur preliminar al Ligii Europa, conform tragerii la sorţi de la Nyon.

Cel puţin patru morţi şi 120 de răniţi în nord-estul Iranului, într-un cutremur de magnitudinea aproape 5

News.ro acum 42 minute
Un cutremur de magnitudinea aproape 5 s-a soldat marţi cu patru morţi şi 120 de răniţi în nord-estul Iranului, potrivit presei oficiale, relatează AFP. Seismul a zguduit, loc la ora locală 13.24 (12.54, ora României), oraşul Kashmar (nord-est), unde

Ministerul Finanţelor introduce obligatoriu, de la 1 ianuarie 2025, facturarea electronică pentru relaţia între companii şi consumatorii finali

News.ro acum 3 ore
Ministerul Finanţelor anunţă că va continua măsurile împotriva evaziunii fiscale şi introduce obligatoriu, de la 1 ianuarie 2025, facturarea electronică pentru relaţia între companii şi consumatorii finali (B2C). În ceea priveşte sistemul naţional R

Cod galben de caniculă în judeţul Harghita

Informația Harghitei acum 3 ore
Judeţul Harghita se va afla mâine, 19 iunie, sub avertizare meteorologică COD GALBEN de disconfort termic ridicat şi caniculă, conform informării transmise de Administraţia Naţională de Meteorologie. Evitaţi aglomeraţia, expunerea la soare, efortul

Kievul acuză forţele ruse că au „decapitat” un militar ucrainean

G4Media acum 27 minute
Procurorul general al Ucrainei a acuzat marţi forţele ruse că au „decapitat” un militar ucrainean în regiunea Doneţk, în apropierea frontului de est, denunţând o crimă de război, relatează AFP, citată de Agerpres. „Am primit informaţii potrivit căro

Viktor Orban: Ungaria este pregătită să sprijine candidatura premierului Rutte la funcţia de secretar general al NATO

News.ro acum o ora
Premierul Viktor Orban a confirmat, marţi, într-o postare pe X, că şi-a ridicat obiecţiile pe care le avea faţă de candidatura omologului olandez Mark Rutte la şefia NATO, iar Slovacia, prin preşedintele său, a făcut un anunţ asemănător, astfel că î

Anouk Aimée, actriţa din „La Dolce Vita” şi „Un bărbat şi o femeie” a murit la vârsta de 92 de ani

Mediafax acum o ora
Anouk Aimée, considerată una dintre cele mai frumoase femei din lume, a murit la vârsta de 92 de ani. Manuela Papatakis, fiica ei, a anunţat marţi, pe reţelele de socializare, decesul actriţei. „Împreună cu fiica mea Galaad şi cu fiica mea cea mică,

Bărbat prins în FLAGRANT în timp ce primea 30.000 euro pentru a interveni pe lângă primarul unei comune pentru un teren

Gandul acum o ora
Un bărbat a fost prins în flagrant de procurorii DNA Iaşi în timp ce primea 30.000 de euro pentru a interveni pe lângă primarul unei comune pentru concesionare unui teren. Acesta a fost reţinut pentru 24 de ore sub acuzația de trafic de influență. I

Vremea

București
acum

32°
mar.

22°/34°
mie.

21°/35°
joi

23°/38°
vin.

21°/33°
Iasi
acum

28°
mar.

18°/29°
mie.

19°/32°
joi

18°/27°
vin.

15°/28°
Constanta
acum

29°
mar.

21°/29°
mie.

21°/25°
joi

20°/27°
vin.

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

29°
mar.

16°/29°
mie.

17°/30°
joi

19°/28°
vin.

17°/30°
Timisoara
acum

32°
mar.

18°/32°
mie.

19°/36°
joi

22°/35°
vin.

21°/36°