6 minute de prelungire, putin pentru cat poate sarbatori o peluza dar lungi, luuuuungi, pentru cat poate suporta o banca tehnica. In tribune deja sarbatoreau: o victorie impotriva Stelei e mereu de pus la inima, chit ca in ultimii ani au tot batut-o.

Pe banca se adunasera la un loc, strigandu-i lui Tudor ca e gata, gata…Rareori ii vezi adunati la un loc, e nevoie de un dusman comun ca sa-i lege. Fluierul lui Tudor i-a pravalit unii peste altii, intr-o imbratisare. Un soi de “gramada cere varf” din copilarie. La mijloc un omulet, cel mai mic dintre ei, lua toate scatoalcele. De data asta unele de bucurie. Din mijloc l-a scos Claudiu Niculescu, dar si el doar ca sa-l traga de falci: “ti-am spus eu nea Cornele, ti-am spus…”

Nea Cornele Talnar are 52 de ani de viata, vreo 33 de cand e la Dinamo, vreo 30 de cand e finul lui mister Cornel si vreo 4 de cand actionarii lui Dinamo au hotarat ca e primul antrenor care e concediat odata ce e numit in functie. Din 2007 incoace, nea Cornel le-a luat locul lui Zenga, Multescu, Ion Marin sau Dario Bonetti. Nicio rusine, atata vreme cat a muncit si-a pus suflet in fiecare mandat.

Mai greu de dus insa privirile care-l urmaresc din vestiar: “lasa-l ma, ca si asa il schimba astia la vara”. In premiera “astia” nu l-au mai schimbat inainte de retur. Nu ca l-ar fi pretuit foarte tare. Dar nea Cornel are o mare calitate la vremurile astea: nu cere multi bani. Ar fi aparut ei si banii daca lucrurile mergeau prost de tot.

Cornel Talnar a avut insa timp, pentru prima oara. Timp sa-si puna jucatorii in teren, timp sa-i explice lui Claudiu Niculescu de ce nu joaca, timp sa-i adune intr-o minte pe Niculae si N’Doye, timp sa-i aduca pe toti la antrenament de prin ziarele de scandal. Timp sa arate ca munca sarguincioasa, chiar neinsotita de un mare talent, poate sa dea rezultate. Iar aseara Cornel Talnar a implinit