Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Iaşi: Foştii directori ai Comcereal vor ajuge după gratii

Publicat in Adevarul, joi 18 martie 2010 ·

Magistraţii Curţii de Apel Iaşi i-au trimis pe cei trei foşti directori al SC „Comcereal" Iaşi la închisoare . Judecătorii au decis ieri ca Ionel Grădinaru, fostul director al societăţii şi Valeriu Gavrilovici, fostul director economic să fie condamnaţi la patru ani de închisoare în regim de detenţie

Gavril Burlui, fostul director tehnic, a primit o pedeapsă e trei ani şi opt luni. În schimb, consilierul juridic Simona Hegyi a fost condamnată la doi ani de închisoare cu suspendare, dar pdeapsa a fost graţiată. Magistraţii au constatat că o parte prejudiciul cauzat a fost plătit de inculpaţi.

În anul 2004 procurorii anticorupţie ieşeni i-au trimis în judecată pe cei patru pentru diferite infracţiuni printre care se numără şi gestiune frauduloasă, complicitate la gestiune rauduloasă, fals în înscrisuri sub semnătură privată. Potrivit rechizitoriului, în contextul privatizării conducerea societăţii agricole a solicitat de la bancă un credit în valoare de 370.000 lei, care a fost garantat cu active imobiliare.

Însă banii nu au fost restituiţi băncii, care a scos la vânzare bunurile Comcereal la preţuri infime. Ulterior reprezentanţii societăţii ar fi vândut şi alte active, motivat de faptul că acestea erau necesare pentru ca câştigătorii licitaţiilor să să şi desfăşoare activitatea în condiţii normale. Mai mult, o parte dintre bunuri au fost cumpărate chiar de firme a inculpaţilor sau apropiaţii acestora.

Potrivit procurorilor, prejudiciul în cauză a fost de 160.000 de lei. Magistraţii Judecătoriei Iaşi i-au condamnat iniţial pe cei patru la pedepse cu suspendare. Însă anul trecut colgii lor de la Tribunal au decis ca Grădinaru şi Gavrilovici să stea după gratii cinci ani şi patru luni, iar Burlui cinci ani. Cu toate că le-a admis recursul, Curtea de Apel Iaşi a redus pedepsele celor trei, dar a decis ca aceştia să le execute în regim de detenţie.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un bărbat a murit, în Timiș, după ce a băut o soluție de deparazitare pentru oi

Press Alert acum 35 minute
Foto: Arhivă Moarte teribilă pentru un bărbat care lucra la o stână din Timiș, în apropiere de Lugoj. Acesta a murit după ce ar fi băut o soluție care era folosită la deparazitarea ovinelor. Tragedia a avut loc în zona localității Crivobara. „La dat

Marcel Ciolacu: Nu o să mint de dragul Rusiei/ Nu mai există limbă moldovenească

News.ro acum 58 minute
Premierul Marel Ciolacu a explicat, vineri, la Oţelu Roşu, în judeţul Caraş-Severin, că nu mai există limbă moldovenească, aceasta fiind ”o invenţie” a Rusiei. ”Nu o să mint de dragul Rusiei. Asta simt şi ăsta este adevărul”, a afirmat el. Declaraţi

Un cuptor electric uitat pornit a provocat panică într-o grădiniță din Sighișoara. Șapte copii și doi adulți s-au autoevacuat

Ziare.com acum 59 minute
Intervenție de urgență a pompierilor din Sighișoara, după ce un apel la 112 i-a anunțat, vineri, 24 mai, că s-au semnalat degajări de fum din bucătăria unei grădiniţe din municipiul mureşean. Şapte copii şi doi adulţi au ieşit urgent din clădire, fă

Reacția Kremlinului după ce România a expulzat un diplomat de la Ambasada Rusiei la București

Ziare.com acum 5 ore
Moscova a declarat că va răspunde Bucureştiului la expulzarea unui angajat al ambasadei Rusiei din România, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, potrivit media de stat ruse, între care Rossiiskaia Ga

S-a anunţat lotul României pentru ultimele meciuri de pregătire înainte de EURO 2024

Mediafax acum 5 ore
Selecţionerul Edward Iordănescu a anunţat vineri lista jucătorilor convocaţi pentru cele două jocuri rămase de disputat înaintea participării la Campionatul European din Germania. Lotul anunţat este, cel mai probabil, şi lotul cu care, cu două excep

Curtea Internaţională de Justiţie cere Israelului să oprească asaltul asupra zonei Rafah din Gaza

Mediafax acum 4 ore
Citind hotărârea Curţii Internaţionale de Justiţie, preşedintele organismului, Nawaf Salam, a declarat că situaţia din enclava palestiniană s-a deteriorat de când instanţa a ordonat ultima dată Israelului să ia măsuri pentru a o îmbunătăţi, scrie Re

Consiliul UE a adoptat revizuirea regulilor Schengen / Modificări privind mișcările migratorii și situațiile de urgență sanitară

G4Media acum o ora
Consiliul Uniunii Europene a adoptat vineri o reformă a Codului Schengen, menită mai ales să clarifice cadrul prevăzut pentru reintroducerea controalelor la frontierele interne ale spaţiului european de liberă circulaţie şi să armonizeze restricţiil

Vladimir Putin va merge în Coreea de Nord, iar vizita este „în curs de pregătire”, anunță Kremlinul

HotNews acum 2 ore
O vizită a președintelui rus Vladimir Putin în Coreea de Nord este „în curs de pregătire”, a afirmat vineri Kremlinul, prin vocea purtătorului său de cuvânt, pentru agenția rusă de presă RIA Novosti, potrivit AFP. Liderul nord-coreean Kim Jong Un îș

Marcel Ciolacu: Combinatul Oţelul Roşu va fi salvat şi redeschis

Mediafax acum 2 ore
„Nea Sorin, Mihai, Tibi şi Costel au lucrat toată viaţa în Combinatul de la Oţelul Roşu. Ei au deschis noua linie de producţie şi tot ei au închis-o după Revoluţie. Acum sunt încrezători că vor auzi din nou sunetele de la cuptoare! Mi-au povestit câ

Cod portocaliu de ploi torențiale în trei județe din vestul țării

Press Alert acum 5 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenționare cod portocaliu de ploi torențiale pentru localități din județele Arad, Timiș și Caraș-Severin. Potrivit ANM, este cod portocaliu în localitățile Beliu, Craiva, Cermei, Hășma

Vremea

București
acum

25°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/24°
dum.

13°/25°
lun.

12°/23°
Iasi
acum

26°
vin.

14°/28°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
lun.

10°/14°
Constanta
acum

19°
vin.

15°/19°
sâm.

17°/18°
dum.

15°/18°
lun.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

13°/24°
sâm.

11°/23°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
Timisoara
acum

19°
vin.

14°/20°
sâm.

12°/26°
dum.

13°/25°
lun.

14°/25°