Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Recviem” pentru banii din privatizări

Publicat in Timpolis, joi 18 martie 2010 ·

În grupul de state membre ale U.E. aparţinătoare blocului estic de ţări fost comuniste, autorităţile au marşat în ultimul an pe accelerarea privatizării întreprinderilor rămase în portofoliul statului, folosind banii obţinuţi astfel pentru măsuri anti-criză. România nu ştie ce a făcut cu banii obţinuţi din privatizare în perioada 2006 - 2008, varianta vehiculată fiind că fondurile au mers spre finanţarea sistemului de salarii şi pensii supra-dimensionate de care au beneficiat unele categorii bugetare.

Bani în urmărire generală

Multe din ţările comunitare foste aparţinătoare blocului de state comuniste est-europene şi-au folosit banii rezultaţi în ultimii patru ani din privatizări şi puşi deoparte pentru a combate recesiunea, stabilind planuri de investiţii anti-criză.

Cel mai bun exemplu în acest sens este Polonia, care e considerată una dintre ţările europene cel mai puţin afectată de recesiune. Mai mult, autorităţile poloneze au anunţat că vor accelera în această perioadă privatizările, pentru a obţine venituri suplimentare la bugetul de stat. “Vrem să încasăm 36 de miliarde de zloţi (8,8 miliarde euro) de pe urma privatizărilor din 2009 şi 2010. Aceşti bani vor sprijini, cu siguranţă, bugetul de stat”, a declarat Adam Leszkiewicz, înalt responsabil al Trezoreriei poloneze. De altfel, prudente, tocmai pentru a preveni o eventuală creştere a deficitului bugetar şi o scădere a bugetului de stat, autorităţile de la Varşovia au anunţat că renunţă la obiectivul de a adopta euro în 2012.

Planul de privatizare al statului polonez include vânzarea a peste 700 de firme până în 2011. În prezent sunt în curs 500 de proceduri de privatizare, iar alte 200 sunt în pregătire, anul trecut, pe un interval de doar şase luni, statul polonez reuşind să obţină 949 de milioane de euro în urma privatizărilor.

În România, lucrurile stau c

Articolul in Timpolis >>

Citeste si top 10 stiri de azi

18 fugari au fost aduşi în ţară în ultima săptămână

Mediafax acum 33 minute
În perioada 26 – 31 mai 2024, Poliţia Română a adus în ţară 18 persoane, cu vârste cuprinse între 25 şi 59 de ani. Acestea au fost aduse din Irlanda, Italia, Germania, Marea Britanie, Franţa, Spania, Ţările de Jos, Belgia şi Chile. Mandatele pe nume

UPDATE - Trei tineri de origine română, daţi dispăruţi în urma ploilor abundente din regiunea Veneto / Precizările MAE - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Trei tineri, un băiat şi două fete, de origine română, sunt daţi dispăruţi din cauza ploilor abundente care au lovit regiunea Veneto, scrie La Repubblica. Tinerii au fost luaţi de apele râului Natisone, care a ieşit din matcă. Cu puţin timp înainte,

Borussia Dortmund - Real Madrid, duel pentru glorie - Cine transmite la tv finala Champions League

HotNews acum 33 minute
Finala Champions League, sezonul 2023/24, le aduce față în față pe surprinzătoarea Borussia Dortmund și pe Real Madrid. Partida de pe legendarul stadion Wembley din Londra va avea loc sâmbătă, de la ora 22:00. Trofeul UEFA Champions LeagueFoto: AA/A

Iohannis şi Ciolacu, mesaje de Ziua Copilului

Mediafax acum o ora
„La mulţi ani, dragi copii! Voi sunteţi bucuria şi echilibrul nostru. Profitaţi de copilărie, jucaţi-vă, învăţaţi, experimentaţi şi iubiţi-vă părinţii şi bunicii!”, a scris, sâmbătă, pe Facebook, premierul Marcel Ciolacu. Şi preşedintele a adresat u

Ciolacu, îndemn pentru copii: Profitaţi de copilărie, jucaţi-vă, învăţaţi, experimentaţi şi iubiţi-vă părinţii şi bunicii!

News.ro acum o ora
Liderul PSD Marcel Ciolacu îi îndeamnă pe copii, de ziua lor, să profite de copilărie, să se joace, să înveţe să experimenteze şi să îşi iubească părinţii şi bunicii. ”La mulţi ani, dragi copii! Voi sunteţi bucuria şi echilibrul nostru”, a scris Cio

IMAGINI dramatice cu trei tineri luați de ape, într-un râu din Italia. Mașina acestora are număr de România

Gandul acum o ora
Trei tineri, două fete și un băiat, au fost luați de torent, vineri, într-un râu din Italia. O filmare îi surprinde pe aceștia, îmbrățișați, în încercarea disperată de a rezista curentului puternic de apă. Din păcate, tinerii au fost luați de viitur

Război în Ucraina, ziua 828. Infrastructura energetică din cinci regiuni, afectată de un atac aerian masiv al Rusiei

Press Alert acum o ora
Rusia a lansat sâmbătă un atac cu rachete și drone, avariind instalații energetice în cinci regiuni din Ucraina, au declarat oficiali, citați de Reuters. Operatorul rețelei naționale ucrainene de distribuție Ukrenergo a declarat că atacul a avariat

Ucrainean reţinut pentru trafic de influenţă. DNA: A fost prins în flagrant când dădea mită 20.000 dolari

Mediafax acum 2 ore
Procurorii DNA Constanţa au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore a unui cetăţean ucrainean, în sarcina căruia s-a reţinut săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă, în formă continuată. Conform unui comun

Mama lui Michelle Obama, Marian Robinson, a murit la 86 de ani

Mediafax acum o ora
Într-o declaraţie, familia a precizat că Robinson a murit „în linişte” vineri dimineaţă. Robinson a fost o prezenţă binecunoscută la Casa Albă în timpul celor opt ani de administraţie a lui Barack Obama, între 2009-2017. Ea a petrecut o mare parte d

Carlos Alcaraz s-a calificat în optimi la Roland Garros: A fost un meci solicitant, dar sunt foarte mulţumit de modul în care am jucat fiecare punct

News.ro acum 2 ore
Jucătorul spaniol de tenis Carlos Alcaraz, locul 3 mondial, care s-a calificat în optimi la Roland Garros după ce l-a învins pe americanul Sebastian Korda (locul 27 mondial), scor 6-4, 7-6 [5], 6-3, s-a declarat extrem de mulţumit de nivelul jocului

Vremea

București
acum

29°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/31°
lun.

20°/33°
mar.

18°/31°
Iasi
acum

28°
sâm.

15°/30°
dum.

17°/30°
lun.

16°/30°
mar.

17°/31°
Constanta
acum

28°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/25°
lun.

20°/24°
mar.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

26°
sâm.

14°/26°
dum.

14°/25°
lun.

14°/23°
mar.

14°/21°
Timisoara
acum

26°
sâm.

15°/27°
dum.

14°/27°
lun.

15°/26°
mar.

15°/23°