…reactiile dupa publicarea stenogramelor “Catalin Voicu” au pendulat intre indignare (“cum e posibil asa ceva?”), revolta (“pai bine, dom’le, noi muncim corect si ei…”), sarcasm (vezi excelentul dictionar al lui Costi Rogozanu) si cinism (“nu v-am spus eu? numai fraierii isi imagineaza ca …”). O singura reactie nu am vazut pana acum: de mila, de compatimire.
Nu l-am intalnit niciodata pe Catalin Voicu. Dar, pe vremea in care mai eram jurnalist “practicant”, am intalnit multi astfel de Catalini: oameni care “stiu” pe cineva acolo unde trebuie, indiferent de ce trebuie si unde, oameni care isi petrec intreaga viata “combinand” si urmarind cu sufletul la gura “combinatiile” altora, oameni in stare sa-ti spuna macar cateva mizerii (si multe adevarate) despre oricine, chiar treziti din somn; oameni care traiesc vieti schizoide, in care p…a convietuieste fara probleme cu Dumnezeu, respectul de sine cu dispretul fata de ceilalti, s.a.m.d. Oameni de obicei burtosi, slinosi, plini de bani, cu priviri piezise, alunecoase, mereu in garda. Nu e nici o hiperbola. E o constatare. Pentru astfel de oameni pana si fizicul imprumuta ceva din sobolan.
De fiecare data cand i-am vazut m-a apucat si pe mine indignarea, revolta, sarcasmul, cinismul. Dar mai presus de toate m-a apucat mila. Nu, nu exagerez catusi de putin, nu incerc acum sa pozez in vreun sfant. E o mila cat se poate de “practica”, daca pot spune asa. O mila de bun simt, nimic extraordinar. Ganditi-va: v-ar placea, sincer, sa fiti Catalin Voicu (fie el si neprins)? Vi se pare o viata care merita traita si, cu atat mai mult, invidiata? Vi se pare vreo scofala sa aduni averi cand tu habar nu ai ce sa faci cu viata ta, cand, in realitate, NU intelegi nimic, desi le intelegi pe toate, cand toate placerile tale se reduc la “a te afisa”, a manca, a bea si a merge la curve (pe cat posibil in bordeluri de lux)? Vi se