Remarcabila e, la Adrian Neculau, implicarea eului auctorial. Intotdeauna, fie ca vorbeste de "cultura violentei", de criza din invatamint, de "puterea burtoasa", de populism, propagandism, oportunism, de grobianism si multe alte isme care ne "vandalizeaza" existenta, se introduce pe sine ca martor si ca rezoneur. "Un scriitor de psihologie", asa il defineste Adrian Neculau pe cunoscutul, aproape legendarul Vasile Pavelcu, cel care a dominat psihologia ieseana - si nu numai - vreme de o jumatate de secol. Asa l-as incondeia si eu pe dumnealui, urmasul, dupa ce i-am citit recenta carte poli(c)roma, Un psiholog in Agora. Cu deosebirea ca eu "nu sint in chestie" si ma bag unde nu-mi fierbe oala. Sau te pomenesti ca la psihologie se pricepe toata lumea, ca la politica si la fotbal? Adevarul e ca fiecare dintre noi psihologizam fara sa stim, inter-actiunile noastre au ca scop - ascuns sau declarat - depistarea "psihologiei" celuilalt, fata de "psihologia" noastra. Totul incepe cu intrebarea banala: "Ce mai faci?", pe care o punem zilnic, la diverse persoane si in diverse contexte, deseori fara a primi - sau a astepta - raspunsul. Si asta intrucit intrebarea, prin stereotipia ei, e mai provocatoare decit se crede, inculcind un interes care, interlocutorului, i se poate parea suspect. Dupa cum uneori nici nu vrei sa afli, de-adevaratelea, ce face preopinentul. Dar il intrebi "ce mai faci?", ca si cum i-ai da buna ziua. "Afisind o bunavointa zimbitoare" - astfel il stiu pe Adrian Neculau de cind haul. Nu stiu daca toti psihologii sint/ar trebui sa fie asa. L-am vazut recent, intr-un dialog nocturn cu incintatoarea Eugenia Voda, pe Ion Vianu, cel mult incercat de confruntarile cu regimul "de democratie populara" - si cu sine insusi. Ei bine, intr-o conversatie de o ora, moderatoarea, cu toata stradania ei de a destinde atmosfera, n-a reusit decit o singura data sa-l faca, oar