Frumoşi sau urâţi, o dezbatere în mai multe acte, care a avut loc ieri pe Pandora’s, mi-a amintit de o situaţie care demonstrează că unele femei au mai puţin creier decât o sperietoare de ciori.
Astfel, se întâmpla să mă nimeresc în primele zile de facultate şi să leg amiciţii cu oameni cu care urma să-mi petrec o bună parte din următorii patru ani de viaţă. Printre fetele cu care m-am “împrietenit” în prima zi se număra şi – să o numim – Ioana, să n-avem vorbe la proces. Şi să mai spunem despre ea că era o fată normală, nici urâtă, nici frumoasă, care putea lăsa un bărbat rece aşa cum putea să-l facă pe altul să înnebunească după ea. Deci nu avem de-a face cu Miss Univers, detaliu important pentru cele ce urmează.
Încă de la prima cafea băută de o gaşcă de vreo 10-12 studente, Ioana noastră ne-a pus în temă că are un pricipiu de la care nu se abate nici moartă: acela că ea, de când se ştie, a căutat şi a reuşit să iasă doar cu bărbaţi mai urâţi decât ea, pentru că aşa e sigură ca va putea obţine întotdeauna ceea ce-şi doreşte şi că lumea se va uita la ea admirativ, creditând-o cu mult mai multă frumuseţe decât dacă ar avea lângă ea un bărbat frumos. Şi că acum e cu – să-i spunem – Vlad. Care îi face toate poftele pentru că, nu-i aşa?, ea e frumoasă şi el urât şi “are tot interesul să mă ţină lângă el”.
Poftim? Ei, bine, da…
Şi au trecut anii. Şi Ioana s-a plimbat prin ţări străine, unde şi-e etalat “frumuseţea” ei şi “urâţenia” omului ei. Şi Ioana a primit de toate şi, tot mai sigură pe ea, a început să ceară tot mai mult. Şi să fie tot mai sigură pe ea, dar tot mai dependentă de bărbatul de lângă ea. Şi să vorbească oriunde şi cu oricine despre cât de bine îi merge ei, doar pentru că ea era “frumoasă” şi Vlad era “urât”. În ultimul an de facultate, se pare că “urâţenia” lui Vlad n-a mai fost interesată de “frumuseţea” Ioanei şi omul şi-a bă