Marele derby şi-a trăit traiul şi în această ediţie de campionat. Dinamo s-a impus autoritar în faţa Stelei, echipă pe care a subordonat-o atât în deplasare, cât şi pe teren propriu. Într-un trecut neşters încă din memorie, acela al hegemoniei gradatelor, cele două victorii ar fi decis deja campioana.

Acum, când grupul decizional al primei divizii a devenit mai numeros, victoriile pe care Dinamo le-a repurtat în faţa Stelei nu mai sunt decisive. Cu toate acestea, aş paria totuşi pe şansele dinamoviştilor la titlu.

Opţiunea favorabilă lui Dinamo este argumentată de consistenţa evoluţiilor pe care trupa lui Ţălnar a etalat-o cel puţin în ultimele două

meciuri, meciuri disputate în compania echipelor de pe primele două locuri ale clasamentului. La Cluj, cu CFR-ul, Dinamo a fost stăpâna jocului. A păgubit totuşi două puncte.

Dar această pagubă a survenit în urma unor gafe atât de reuşite, încât ele nu au şansa să se mai repete pe parcursul unui singur campionat. Memoria meciului de la Cluj, sărăcită doar de ghinioanele săracului Dolha, s-a păstrat şi pentru confruntarea cu Steaua. Dinamo şi-a ţinut adversarul la respect într-o manieră categorică.

Ionel Dănciulescu, cunoscător din experienţă proprie al ambelor echipe, afirma că a asistat la cel mai inegal duel între Dinamo şi Steaua. Corbul are dreptate. Are perfectă dreptate. Cred că el ar mai putea spune şi alte adevăruri în legătură cu echipa pe care a slujit-o cu credinţă. Se abţine însă. Se abţine cenzurat de un bun-simţ rar întâlnit.

Altfel cred că Dănciulescu ar fi vorbit despre faptul că redresarea la Dinamo survine pe fondul impunerii unei alte discipline de grup, survine abolirii relaţiilor de cumetrie care persecutau vestiarul şi adevărurile de la echipă.

Dinamo a făcut jocul în meciul de miercuri seară şi are merite incontestabile în a