MOTO:
"O palmă!... Ce-ai îndreptat cu o palmă?..."
Duiliu Zamfirescu
Traian Voievod nu-şi pierduse tronul, deşi ditamai liota, disperată şi înverşunată, uneltise să-l dea la o parte. Parcă niciodată un domnitor neaoş nu sculase împotriva-i cogeamitea oştiri, ba politice, ba mediatice, ba financiare.
Felul său slobod de a se purta şi firea nestatornică îi veniseră aproape de hac, de nu s-ar fi găsit tagma bejenarilor şi calicilor să-l proptească în Deal. La mijloc ar fi fost, zice-se, şi niscaiva voturi prefăcute, despre care norodul sporovăia fără fereală, în obiceiul veşnicit al locului mereu surpat de cleveteală. Dar cine să ducă până la capăt zvonul vinovat, fiindcă aici nimic nu se împlinea pe de-a-ntregul? Fiecare gând se oprea, obosit şi sfârtecat de nelecuita resemnare, undeva nu departe de urnire. Vasăzică, fusese numai vrerea Ălui de Sus şi-a arnăuţilor de jos să-l mai păsuiască la Palat o vreme. Victoria asta şchioapă şi bârfită în toate zările îl mâhni cum nu-şi închipuise vreodată. Suferise îndelung de frica mazilirii şi de aceea îşi revenea anevoie din tremurul nevricos. Se şi văzuse hăituit şi aruncat în afundul temniţelor igrasioase pentru daraveri vechi, dar nu îndestul de vechi cât să le prăfuiască uitarea. Ori încolţit de duşmanii cărora le stricase rosturile şi conturile, cu o pornire atinsă de otrava răzbunării. Vedeniile rele îl străbătuseră ceas de ceas şi mare minune că nu-i slăbiseră minţile. De n-ar fi rămas încă jupân suprem, soarta îi era pecetluită cu vărsare de fiere întrandafirată. Colindase, petrecut de spaimele nălucirilor, pe la fel de fel de tălmăcitori de vise şi vrăjitori, iar la sfârşit pricepuse că dezlegarea electorală e în urne. Iar de atunci se hotărâse să-şi trimită de veghe vătafii de încredere, cu loialitatea neştirbită, şi-i învesti cu puteri sporite. Izbânda sosise când
