„Dacă nu vor ei să cumpere marfa (500 de grame de cocaină), o dăm la toată lumea". Potrivit procurorilor DIICOT Constanţa, această replică este o frântură din conversaţia purtată de Virgil Sava şi Marius Rafira, înaintea flagrantului realizat de anchetatori, când aceştia, alături de Marius Nomoloşanu, au fost depistaţi având jumătate de kilogram de cocaină pe care intenţionau s-o plaseze pe piaţă contra sumei de 32.500 de euro.
Informaţiile au fost făcute publice, ieri, la Curtea de Apel Constanţa, unde s-a judecat recursul formulat de Sava, Rafira şi Nomoloşanu împotriva arestării lor preventive. În susţinerea recursurilor, avocaţii apărării au argumentat că cei trei nu reprezintă pericol public, iar punerea lor în libertate nu ar afecta mersul anchetei. În acest sens, apărarea a solicitat admiterea recursurilor şi, în urma rejudecării, respingerea propunerii de arestare preventivă şi revocarea acestei măsuri, sau înlocuirea arestului cu interdicţia de a părăsi localitatea de domiciliu. După mai multe ore de deliberări, judecătorii Curţii au ajuns la concluzia că cei trei indivizi reprezintă un pericol public şi că trebuie să rămână după gratii până la expirarea mandatelor de arestare preventivă. Virgil Sava, de 40 de ani, Marius Rafira, de 23 de ani, şi Marius Nomoloşanu, de 30 de ani, au fost arestaţi în noaptea de duminică spre luni, la cererea procurorilor DIICOT Constanţa. La rândul lor, alţi doi complici, Ion Iacobescu, de 19 ani, şi Tudor Vasilac, de 28 de ani, sunt cercetaţi în libertate cu interdicţia de a părăsi localitatea de domiciliu. Flagrantul în urma căruia cei cinci au fost prinşi a avut loc în Medgidia, cocaina fiind porţionată specific. Potrivit anchetatorilor, Virgil Sava şi Ion Iacobescu au încercat să fugă, iar poliţiştii au fost nevoiţi să folosească armamentul din dotare, trăgând două focuri în plan vertical. În maşina indivizilor a