O femeie din Constanţa s-a ales cu dosar penal pentru infracţiunea de înşelăciune, după ce a încercat să facă rost de bani pentru a-şi plăti ratele bancare. Elena Buţă, în vârstă de 52 de ani, este acuzată că, în cursul zilei de azi, dându-se drept un reprezentant al Centrului Pinocchio, a încercat să obţină suma de 300 de lei de la o societate de panificaţie. Femeia a apelat societatea telefonic şi a început să povestească cazul unui copil, rămas orfan, care are nevoie de ajutor. Aceasta a povestit că are deja strânsă suma de 1500 de lei şi că ar mai avea nevoie de 300 de lei. La telefon, reprezentantul firmei a fost de acord să doneze această sumă, doar că, în momentul întâlnirii propriu-zise, acesta avut parte de o surpriză. Când i s-a cerut să se legitimeze, femeia care a cerut ajutorul bănesc s-a făcut nevăzută. Poliţiştii au fost anunţaţi despre această întâmplare şi în urma cercetărilor efectuate, au reuşit să o prindă pe suspectă. La sediul poliţiei acesta a recunoscuta fapta şi a declarat că de când a rămas fără serviciu, şi ea şi soţul său, nu mai ştie ce să facă c să îşi plătească ratele la bănci. Comentarii (0) Scrie comentariu (va rugam aveti rabdare pana acesta va fi moderat)
Nume
Comentariumicsoreaza | mareste
Am citit si accept Regulile pentru postarea comentariilor.
Adauga comentariu
Va rugam activati JavaScript pentru a posta un comentariu
O femeie din Constanţa s-a ales cu dosar penal pentru infracţiunea de înşelăciune, după ce a încercat să facă rost de bani pentru a-şi plăti ratele bancare. Elena Buţă, în vârstă de 52 de ani, este acuzată că, în cursul zilei de azi, dându-se drept un reprezentant al Centrului Pinocchio, a încercat să obţină suma de 300 de lei de la o societate de panificaţie. Femeia a apelat societatea telefonic şi a început să povestească cazul unui copil, rămas orfan, c