În ciuda faptului că nu are nimic cool sau fancy şi că în paginile lui nu se găsesc povestiri picante, Jurnalul Oanei Pellea le vorbeşte oamenilor pe limba lor, pe o limbă demult uitată. Fără a cădea într-un misticism bigot, plin de „urecheli" moralizatoare, „discursul" Oanei Pellea face mereu apel la divinitate.
Asta, pentru că ea şi-a regăsit echilibrul raportându-se, chiar şi în cele mai mărunte momente ale vieţii, la transcendent. Actriţa a declarat adesea că are o viaţă plină tocmai pentru că umple golurile din „sine" cu Dumnezeu. Spre deosebire de preceptele rigide ale moralei „băbeşti" de tipul „nu face aia că ai să ajungi în iad", Oana Pellea vorbeşte despre un Dumnezeu la care nu trebuie să te raportezi cu teamă. Pentru ea, El este o persoană apropiată, caldă, cu care are o relaţie de prietenie. Oana îl numeşte tandru „Şeful" şi este pentru ea un „boss" cât se poate de înţelegător. „Intimitatea" Oanei Pellea cu Dumnezeu i-a intrigat pe unii cititori ai „Jurnalului" ei. Printre aceştia s-a numărat şi editorul cărţii sale, filosoful Gabriel Liiceanu, care s-a declarat chiar „invidios" pe această relaţie amicală. „Pe mine m-a uimit, citindu-i cartea, să aflu că există oameni al căror raport cu Dumnezeu este de o familiaritate care nu poate decât să te umple de invidie", remarca Liiceanu.
Oana Pellea consideră că fiecare om are un moment al lui de întâlnire cu Dumnezeu, un moment care nu trebuie forţat. „Relaţia cu Dumnezeu nu se construieşte. Mai degrabă se «iveşte» vorba lui Arghezi. Dumnezeu există şi, la un moment dat, valul de neînţelegere sau de frică sau de orbire se ridică şi îl descoperi, îl iubeşti şi ajungi să nu mai poţi fără El. E atât de simplu."
Dintr-un soi de responsabilitate a fost de acord Oana Pellea şi să-şi facă publice mărturisirile. Pentru că i s-a spus că aceste rânduri ar putea face „bine"celor ce le citesc. „Adevărul e
