Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Editorial - Testul lui Ponta: Dinti de lapte in ceafa de porc

Publicat in Ziare.com, vineri 19 martie 2010 ·

Bucatelele de interceptari trimise pe masa senatorilor spre a-i convinge de ce trebuie arestat Catalin Voicu n-au constituit o supriza decat pentru presa, care are in fata ochilor ceea ce nu putea pana acum decat banui, in lipsa dovezilor.

Nicicand n-a mai fost asternuta negru pe alb atat de evident mizeria care imbolnaveste, mandat de mandat, societatea, si arata adevarata fata a justitiei, desi interceptari s-au mai facut, traficul, de la organe la ministere, n-a fost inventat de Catalin Voicu, iar batalia politica a fost la fel de stransa. Doar ca daca pana acum, monedele de schimb se traficau pe sub mana, iar acum s-a trecut in categoria superioara, unde e nevoie de impresie artistica sub forma de parteneriat media.

Cum din interceptari rezulta ca pe mare parte dintre membrii PSD, ma refer la cei care isi duc mana in dreptul inimii cand se canta imnul, deoarece sunt in zona de vizibilitate, ii doare in fund de social-democratie, intrebarea e cum percepe fenomenul Victor Ponta.

Cred ca-l doare capul, deoarece realizeaza ca trebuie sa-si infinga dintii de lapte in ceafa de porc scoasa la inaintare - dincolo de port-drapel exista o intreaga ostire, croita dupa acelasi model.

Fara indoiala ca presedintelui PSD nu-i trebuia dosarul lui Catalin Voicu pentru a cunoaste realitatea peste care s-a ales, si probabil ca singura sa dilema este pentru cat din ea au probe procurorii, si care pot fi pierderile de imagine.

Altfel nu-mi explic de ce, la 5 minute dupa aparitia stenogramelor, n-a facut o declaratie publica in care sa se delimiteze atat de Catalin Voicu, cat si de Marian Vanghelie si Viorel Hrebenciuc, sarind etapa ipocrita in care afirma ca are incredere ca justitia o sa-si faca datoria.

Daca n-are nimic de pierdut - si inclin sa cred ca e departe de zoaiele de pe care DNA a ridicat valul - , Vi

Articolul in Ziare.com >>

Citeste si top 10 stiri de azi

În județul Botoșani Trei bărbați în stop cardiac, după ce au căzut într-un bazin de decantare a unei fabrici de cașcaval

Ziua Constanta acum 36 minute
Patru bărbați au căzut, duminică, într-un bazin de decantare din curtea unei fabrici de cașcaval din localitatea Ibănești, județul Botoșani. Trei sunt în stop cardiac. Potrivit ISU Botoșani, la caz au ajuns, în cel mai scurt timp, cinci echipaje din

Doi turişti, atacaţi şi răniţi de un urs în staţiunea Slănic Moldova

Mediafax acum o ora
Jandarmii băcăuani au intervenit duminică, după un apel la numărul unic de urgenţă 112, la ora 10:54. Jandarmii au fost direcţionaţi în zona unei unităţi de cazare, unde un bărbat şi soţia acestuia au fost răniţi de un urs. Jandarmii i-au găsit pe b

Român înjunghiat, după meciul de la EURO 2024 cu Belgia

Ziua Constanta acum o ora
Incident sângeros în Belgia, căruia i-a căzut victimă un român de 22 de ani. Totul s-a întâmplat în orășelul Rijkevorse, după meciul Belgia – România 2-0, de la Campionatul European din Germania. Un grup de români a fost atacat de mai mulți belgieni

ANM emite avertizare Cod Roşu de vreme rea în Sibiu

Mediafax acum 59 minute
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Roşu valabilă până la ora 15.50, în zece localităţi din Sibiu. Se vor semnala grindină de medii şi posibil mari dimensiuni, vijelie cu rafale de peste 90 km/h, averse torenţiale ce pot

Poliţiştii atrag atenţia asupra unei noi metode de înşelăciune, denumită „Coletul”. Oamenii primesc prin curier cotele nesolicitate, pentru care li se cer câteva sute de lei, obiectele din pachet valorând mult mai puţin

News.ro acum o ora
Poliţiştii atrag atenţia asupra faptului că o nouă metodă de înşelăciune ia amploare. Este voeba despre metoda denumită „Coletul”, care constă în trimiterea, către destinatari, a unor colete cu „cumpărături”. Cei care le primesc trebuie să plătească

Un tribunal din Texas l-a exonerat pe un bărbat care a petrecut aproape 20 de ani aşteptând să fie executat pentru o crimă din 1977

News.ro acum o ora
După aproape 47 de ani de procese, Curtea Penală de Apel din Texas l-a exonerat săptămâna aceasta pe Kerry Max Cook pentru uciderea Lindei Jo Edwards în 1977, declarându-l nevinovat de o crimă pentru care a petrecut aproape 20 de ani aşteptând să fi

Satul românesc care va deveni cea mai mare bază aeriană NATO din Europa. Reportaj BBC: ”Prezența SUA este mult mai mare aici”

Ziare.com acum 3 ore
Șase avioane RAF Eurofighter Typhoon sunt așezate pe calea de rulare, cu două motoare turate, în timp ce personalul de la sol se grăbește să adauge ultimele detalii înainte de decolare. În depărtare, un nor de praf se ridică deasupra șantierului und

Valul de căldură din Capitală va persista şi luni

Mediafax acum 4 ore
Duminică, valul de căldură va fi intens şi persistent, va fi în continuare caniculă şi disconfort termic accentuat, iar indice temperatură umezeală (ITU) va depăşi 80 de unităţi. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab şi moderat. Tempe

Un parlamentar rus avertizează că Moscova poate schimba doctrina privind momentul utilizării armelor nucleare

News.ro acum 4 ore
Moscova ar putea schimba doctrina privind momentul utilizării armelor sale nucleare, dacă ameninţările împotriva Rusiei cresc, a declarat duminică Andrei Kartapolov, şeful comisiei de apărare a Camerei inferioare a Rusiei, citat de agenţia de presă

Nou derapaj al Tzahal. Soldați israelieni au legat un palestinian rănit pe capota unui vehicul militar și l-au plimbat ca pe un trofeu

Ziare.com acum 4 ore
Armata israeliană este în centrul unui nou scandal după ce o patrulă de-a sa din Cisiordania a fost filmată în timp ce ducea un palestinian rănit într-un schimb de focuri pe capota unui vehicul militar, informează BBC. Scenele sunt cu atât mai șocan

Vremea

București
acum

34°
dum.

19°/35°
lun.

20°/35°
mar.

21°/33°
mie.

20°/33°
Iasi
acum

29°
dum.

18°/30°
lun.

18°/26°
mar.

15°/27°
mie.

16°/28°
Constanta
acum

28°
dum.

19°/28°
lun.

20°/26°
mar.

21°/25°
mie.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

27°
dum.

18°/28°
lun.

17°/27°
mar.

16°/29°
mie.

17°/27°
Timisoara
acum

32°
dum.

21°/33°
lun.

18°/31°
mar.

18°/33°
mie.

19°/34°