Guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, consideră că riscul unei contagiuni în regiune în ceea ce priveşte problemele financiare din Grecia este "limitat", întrucât băncile greceşti sunt solvabile şi au lichidităţi suficiente, scrie NewsIn.
El a declarat pentru Financial Times că acordul de la Viena, semnat cu principalele bănci care au activităţi în România, va fi testat acum pentru a treia oară, după ce a rezistat în primă fază căderii sectorului financiar la nivel global şi apoi crizei politice din România.
În urma unei întâlniri de la Viena de la finalul lui martie 2009, Erste Bank, Raiffeisen International, Eurobank EFG, National Bank of Greece, UniCredit, Societe Generale, Alpha Bank, Volksbank şi Piraeus Bank s-au angajat în faţa Comisiei Europene (CE), a Fondului Monetar Internaţional (FMI) şi a Băncii Naţionale a României (BNR) să susţină operaţiunile de pe pe piaţa românească şi, în caz de nevoie, să suplimenteze capitalul subsidiarelor din România.
Potrivit analiştilor, confruntate cu o comprimare a lichidităţii pe plan local şi cu problemele în creştere legate de credite, băncile elene ar putea fi forţate să îşi retragă activele lichide din România, Bulgaria şi Serbia.
Totuşi, temerile legate de o posibilă retragere a activelor lichide din Balcani s-au mai temperat, în condiţiile în care riscurile legate de o incapacitate de plată a Greciei au scăzut.
"Riscul este ca băncile greceşti să fie supuse unui efort ridicat şi să devină mai puţin dispuse să asigure finanţarea subsidiarelor din Europa de Sud", spune analistul Neil Shearing, de la Capital Economics.
National Bank of Greece, EFG Eurobank, Alpha Bank şi Piraeus Bank au împreună cea mai mare reţea de sucursale în Albania, Bulgaria, Macedonia, Serbia şi România.
Marinos Stratopoulos, preşedintele băncii Vojvodjanska Banka din Serbia, instituţie