Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lista constantenilor care vor da, maine, examen la magistratura

Publicat in Ziua Constanta, sâmbătă 20 martie 2010 ·

Mâine, se va desfăşura proba scrisă de verificare a examenului de admitere în magistratură pentru candidaţii cu vechime de cel puţin 5 ani. Institutul Naţional al Magistraturii a anunţat, pe site-ul e-juridic.ro, programul Concursului de Admitere în Magistratură.

Concursul va avea loc la Universitatea Politehnică Bucureşti - clădirea Rectoratului şi INMST. Susţinerea probelor se va desfăşura în 44 de săli. Concursul va începe la ora 10.00, iar timpul destinat elaborării lucrărilor va fi stabilit de Comisia de elaborare a subiectelor. Accesul candidaţilor în sala de concurs este permis între orele 08.30 şi 09.30, numai pe baza actului de identitate.

Pentru examenul de mâine, Curtea de Apel Constanţa a scos la concurs zece posturi de judecător, dintre care patru la Judecătoria Constanţa, câte două la Medgidia şi Tulcea şi câte un post la Mangalia şi Măcin.

Totodată, şi la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa sunt scoase la concurs patru posturi de procurori, două la Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa şi câte un post la Parchetele de pe lângă Judecătoria Medgidia şi Judecătoria Măcin.

Pentru posturile vacante la tribunale, şi-au depus dosarele 32 de candidaţi, dintre care unul s-a retras. Toţi cei 31 au fost admişi pentru susţinerea examenului.

Iată lista candidaţilor admişi pentru ocuparea posturilor de judecător şi repartizarea acestora pe săli: Albăstroiu Silvia - Rectorat, sala 010, Argintaru Iuliana - Rectorat, sala 010, Bădulescu Beniamin -Rectorat, sala 010, Boldeanu Corina - Rectorat, sala 015, Chiriţă Elena - Rectorat, sala 017, Dehenea Constantin - Rectorat, sala 028, Enescu Alina Loredana - Rectorat, sala 032, Gheorghina Reghine Ursula - Rectorat, sala 034, Graur Vârtopeanu Harieta Sidonia Irina - Rectorat, sala 201, Grigore Georgeta Emanuela - Rectorat, sala 202, Hoţoleanu Maria - Rectorat, sala 205, Ian

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fondatorul WikiLeaks, Julian Assange, liber după un acord cu SUA. Jurnalistul se întoarce în Australia

Mediafax acum o ora
Eliberarea lui Assange încheie o saga juridică de 14 ani în care jurnalistul a petrecut mai mult de cinci ani într-o închisoare britanică de înaltă securitate şi şapte ani în azil la ambasada Ecuadorului din Londra, luptând împotriva extrădării în S

Scandal cu declarații de dragoste de la o doctoriță pentru unele colege și diagnostice greșite pentru pacienți, într-un spital din România

Ziare.com acum o ora
O secție a Spitalului Județean din Oradea a devenit centrul unui scandal, după ce o doctoriță și-a exasperat colegii cu transmisiuni live și postări pe internet în timpul serviciului, provocând erori profesionale grave ce pun în pericol pacienții. D

România joacă, miercuri, cu Slovacia, meciul decisiv pentru calificarea în optimi la Euro-2024. Partida are loc de la ora 19.00, la Frankfurt

News.ro acum 3 ore
Naţionala României joacă, miercuri, cu Slovacia, meciul decisiv pentru calificarea în optimi la Euro-2024. Partida din grupa E are loc de la ora 19.00, la Frankfurt. Meciul va fi transmis de Pro TV. Tot de la aceeaşi oră se va disputa şi partida Bel

Coreea de Nord a testat o rachetă în largul coastei sale de est, dar aceasta a explodat în aer

News.ro acum 2 ore
Coreea de Nord a testat, miercuri, ceea ce părea a fi o rachetă hipersonică în largul coastei sale de est, dar aceasta a explodat în aer, a declarat armata Coreei de Sud, transmite Reuters. Racheta a fost lansată din apropierea capitalei Phenian, a

Canadienii atacă decizia favorabilă României, în dosarul Roșia Montană. Gabriel Resources nu renunță să solicite despăgubiri de miliarde de dolari

Ziare.com acum o ora
Gabriel Resources, acţionarul majoritar al Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), dezvoltatorul proiectului minier aurifer omonim blocat, a decis să solicite, conform datelor analizate de Profit.ro, anularea deciziei favorabile României din procedur

Moment critic: Antarctica se îndreaptă spre o 'topire necontrolată' / Studiu devastator despre schimbările climatice

Ziua News acum 57 minute
Oamenii de ştiinţă au constatat că un nou "punct de basculare" ar putea fi depăşit, Antarctica îndreptându-se spre o "topire necontrolată" a calotei sale glaciare, conform unui studiu. Topirea este cauzată de infiltrarea apei oceanice, care este mai

Ce sărbătoare este în Calendarul ortodox pe 26 iunie 2024?

Ziua Constanta acum o ora
În această lună, în ziua a douăzeci şi şasea, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru David cel din Tesalonic (sec. VI). Acest fericit, fiind cu neamul dinspre Răsărit, a strălucit la Apus ca un luceafăr prea luminos. Căci din pruncie supunându-

Furtună cu grindină pe Transalpina. Sute de turiști speriați de vremea extremă: „N-am văzut așa ceva de când trăiesc aici” FOTO

Ziare.com acum 15 minute
Furtună cu grindină pe Transalpina, marți, 25 iunie. Sute de turiști au fost luați prin surprindere și au fost nevoiți să se adăpostească pe la stânele din zonă. Potrivit gandul.ro, furtuna a ținut aproximativ 40 de minute, în vreme ce cantități mar

Aeroportul Incheon, închis din cauza baloanelor cu gunoaie lansate de Coreea de Nord

Mediafax acum o ora
Un balon a aterizat pe pista de lângă Terminalul 2, iar cele trei piste ale aeroportului au fost temporar închise, a declarat purtătorul de cuvânt. Mai multe baloane au fost observate în interiorul şi în jurul aeroportului, a spus purtătorul de cuvâ

Burleanu radiază: suma pe care o va primi România pentru calificarea în optimile Euro 2024

Adevarul acum 45 minute
Pentru a doua oară în istoria celor șase participări la Campionatele Europene, naționala României are șansa accederii în prima fază eliminatorie.

Vremea

București
acum

26°
mie.

20°/33°
joi

20°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/35°
Iasi
acum

23°
mie.

17°/29°
joi

17°/30°
vin.

19°/32°
sâm.

20°/32°
Constanta
acum

26°
mie.

20°/26°
joi

19°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

24°
mie.

18°/28°
joi

17°/29°
vin.

16°/28°
sâm.

18°/27°
Timisoara
acum

26°
mie.

19°/33°
joi

18°/32°
vin.

18°/29°
sâm.

20°/32°