De 25 de ani, preotul se luptă pentru refacerea mănăstirii de la începutul secolului XVI. Când a fost dat afară pe uşă, a intrat pe geam pentru a obţine banii necesari.

Gheorghe Diţu a luat calea Bisericii ca o continuare a unei tradiţii de familie: bunicul şi tatăl său au fost, la rândul lor, preoţi. După terminarea facultăţii, se gândea mai mult la o misiune de profesorat şi la familie, însă, la insistenţele părinţilor, a devenit preot într-una din puţinele parohii libere la acel moment din Prahova, biserica Vărbila, la aproximativ 15 km de Ploieşti.

"M-am speriat destul de tare când am văzut în ce stare jalnică se afla. Însă bunicul meu mi-a spus că abia acum pot să demonstrez de ce sunt în stare, la greu. Neavând încotro, am acceptat crucea misiunii de preot, cu bunele, greutăţile şi bucuriile ei", spune Gheorghe Diţu.

Iar din 1985, viaţa lui s-a identificat cu cea bisericii Vărbila, un bătrân şi bolnav monument istoric. Construită, potrivit atestărilor documentare, pe la 1510, de ctitoria ei se leagă, în timp, nume precum Marele Spătar Dragomir, Banul Toma, boierii Filipeşti, dar şi... Mihai Viteazul.

Domnitorul a stat trei zile la această mănăstire, înainte de bătălia de la Bucov, pentru a se ruga. Încărcătura istorică nu a salvat însă întreg ansamblul de la prăbuşire. A fost grav afectat de cutremure, infiltraţii de apă, domniile fanariote, reforma de secularizare a averilor mănăstireşti a lui Cuza şi nepăsarea comuniştilor.

Practic, atunci când preotul a venit în Vărbila, în 1985, întreg ansamblul era o ruină. "În tot acest timp, am lucrat pe trei fronturi. Familie, misiunea de preot şi şantierul deschis de 25 de ani. Am simţit încă de la început că voi apuca să văd biserica în măreţia de altădată", spune preotul.

2 milioane de euro din fonduri europene

Pentru aceasta însă, a dus o adevărată luptă cu autorităţile local