La Hârjăuca, pe Valea Ichelului, în Basarabia, mănăstirea veche de trei veacuri îşi trăise o lungă "Săptămână a Patimilor" pe întinderea unei jumătăţi de secol, cât nu fusese decât o anexă a Sanatoriului de odihnă pentru oamenii muncii "Moldova Sovietică". Azi, în lăcaşul reînviat, Valentina Podgurschii găteşte pentru sfinţii părinţi.
Au rămas în minte, neşterse de timp, imaginile icoanelor străpunse de gloanţe şi de săgeţi de la Hârjăuca. În Moldova bolşevică, vechile ctitorii ale lui Ştefan Vodă, ale domnitorilor şi boierilor ce i-au urmat, cunoscuseră una după cealaltă supliciile la care Iisus însuşi fusese supus în Săptămâna Patimilor.
Cu câţiva ani în urmă, la puţină vreme după ce locul reintrase pe făgaşul său firesc şi lăcaşul de cult se redeschisese, rănile vechi încă erau vizibile: ziduri ruinate, altarul pângărit, cu arbori de-o viaţă de om crescuţi înăuntru, icoane cu ochii scoşi. Însăşi icoana lui Iisus fusese transformată în ţintă de tras cu arcul, iar vârfurile de săgeţi străpunseseră trupul Mântuitorului. Dar ca şi acum 2.000 de ani, jertfa nu fusese în zadar, iar după deceniile de negură, basarabenii îşi regăseau Credinţa.
La asta ne gândeam în vreme ce o urmăream pe Valentina Podgurschii, bucătăreasa mănăstirii reînviate de la Hârjăuca, frământând aluatul pentru pambuştele pe care urma să le gătească pentru sfinţii părinţi ai aşezământului monahal. "D-apoi, noi aici respectăm calendarul. Când e zi de post facem, ia, un borş verde. Se fierbe o cană de orez şi când e gata se adaugă borş de casă şi se fierbe încă zece minute.
Se toacă multă verdeaţă mărunt... la vremea asta punem măcriş, mai pe la vară se adaugă lobodă, leuştean, frunze de ţelină, pătrunjel verde şi mărar cât de mult. Se mai poate face şi cu tocmagi (tăiţei de casă - n.n.), pregătiţi din apă cu făină şi sare, tăiaţi şi lăsaţi să se zv
