S-a făcut aseară la TVR un teledon pentru aducerea în ţară, în format digital, a arhivei Europei Libere. Cînd s-a terminat emisiunea, se strînseseră vreo 60 000 de euro, adică mai puţin de o treime din suma necesară de 200 000 de euro. E totuşi un început semnificativ, oricum am privi lucrurile. Iar Televiziunea Română şi Radio România merită felicitări şi mulţumiri pentru ceea ce au făcut.

Cu ocazia asta am aflat că la Praga există îngrijorarea că lumea ar putea crede că acest teledon ar fi fost destinat sprijinirii Europei Libere de azi. Ceea ce ar putea aduce serioase neplăceri administrative radioului din partea Congresului American, dacă această informaţie falsă ar fi luată în serios. Sper că nu se va întîmpla aşa ceva.

Mă întorc la arhiva Departamentului românesc al Europei Libere. Repatrierea ei mi se pare nu numai o treabă de bun simţ, ci şi o operaţiune elementară de întregire a memoriei naţionale. Altfel despre ceea ce s-a întîmplat în România în timpul regimului comunist vom rămâne cu informaţiile din Scînteia, din dosarele de urmărire ale Securităţii, din volumele de memorii, cîte sînt, şi din cele cîteva iniţiative de conservare a aşa-numitei „istorii orale” a vremii. În afară de asta, arhiva Europei Libere e ea însăşi o parte a istoriei exilului românesc despre care se ştiu tot mai puţine lucruri.

O probă am avut-o aseară auzindu-l pe un angajat al TVR cum stîlcea din neştiinţă numele unora dintre seniorii Europei Libere. Ceea ce era de neconceput în 1990 cînd doar copiii şi surzii cu vechime nu ştiau numele tuturor celor care vorbeau pe post.

Cum se explică faptul că la teledonul de aseară s-a strîns doar o treime din suma necesară?

Cred că s-a întîmplat aşa fiindcă o parte dintre ascultătorii Europei Libere au murit, mulţi s-au pensionat şi sînt strîmtoraţi, iar tinerii nu prea au habar de acest post de radio. Un argume