Catalin Voicu a fost un adevarat "binefacator" al vietii politice. Aproape toata viata si cariera si-a inchinat-o, in mod altruist, servirii vietii publice, mai ales a politicii si politicienilor sau oamenilor de afaceri coplesiti de justitie. Altruism pentru care, bineinteles, trebuia si el sa fie cumva rasplatit, nu?
In definitiv ce-a facut omul asta ca sa merite atata "linsaj mediatic"? A dat cuiva in cap? A bagat mana in buzunarul cuiva? A cerut spaga la semafor cuiva? N-a calcat pe nimeni cu masina, n-a spart casa nimanui si n-a injurat pe stadioane. Si toate astea tocmai acum, cand pe 21 martie a implinit si el 45 de ani.
De fapt, acest om este un cetatean cinstit. Ca multi altii dintre noi. A gasit si el oportunitatea in 1989 sa se aciuiasca pe langa un mare mahar de "partid si de stat". Pe langa alti pupincuristi, culturalnici de pe linia de centura, bolsevici reactivati, marinari ratati si poeti de curte resapati... s-a inghesuit si el.
I-a carat mapa mosneagului, i-a sters pantofii, i-a deschis usa la masina, i-a privegheat somnul dulce de dimineata si i-a asigurat linistea discursurilor flamboaiante de la diverse tribune civic-muncitoresti.
Pentru asta a trebuit sa se sacrifice si sa abandoneze promitatoarea lui cariera de ofiter anonim la MApN si sa se alature eroicului Serviciu de Paza si Protectie. Serviciu care, in afara de oameni competenti ca domnul Voicu de la arma "Transmisiuni", a angajat si alti ofiteri ratati de pe la "diribau", Intendenta, Cazarmare, Caile Ferate, securisti betivi si telefoniste parasute.
"Spuma, crema si smantana" Armatei, mardeiasi de cartier cu constiinta pura si nepatata de nici un fel de fapte anterioare. Spre diferenta de el care era un baiat fin si experimentat: protocoale, deplasari externe si specialist in organizarea intalnirilor la ceas de seara.