In acceptiunea obisnuita pe care teoriile sociale si politice o dau statului de drept, una dintre caracteristicile cele mai importante si primordiale ale acestuia este autoritatea institutiilor sale. Nu in exces, ci in echilibru pentru fiecare in parte, o impartire echitabila intre puterile statului principale, fiecare fiind sustinuta prin autoritatea institutiilor care le reprezinta.

Separarea puterilor in stat este principiul de baza folosit de toate democratiile din lume, indiferent de gradul si de istoria democratiei din fiecare caz particular.

Desi niciun stat din lume nu reuseste o separare a puterilor perfecta, desi nicaieri autoritatea statului nu se exercita intr-un echilibru perfect (la limita dintre tiranie si democratie), un stat democratic puternic isi apara prin cele trei puteri separate ale sale - legislativa, juridica si executiva - cetatenii sai sau, in cel mai rau caz, le ofera iluzia unei lumi in care ei sunt protejati impotriva crimelor, nedreptatilor de orice fel sau injustitiei si coruptiei sistemului de stat.

La celalalt capat al democratiilor se afla dictatura sau/si tirania in care principiul de baza dupa care se comporta statul este "eu dau legea, eu te judec, si tot eu te si supun la pedeapsa", unde "eu" este de cele mai multe ori aceeasi persoana sau acelasi grup de persoane.

Un alt pericol, poate la fel de mare pentru democratie, este o combinatie intre aceste forme bolnave ale unui stat de drept, unde statul nu mai are nicio autoritate, iar institutiile sale ajung sa fie conduse, in realitate, de grupuri de interese, de o mana de oameni, prin diverse moduri. De la santaj si coruptie pana la amenintari de tot felul, grupurile de interese reusesc intotdeauna sa isi impuna vointa in fata insitutiilor statului si sa le subordoneze practic dorintelor si intereselor lor.

Insa disparit