Am aşteptat cu multă teamă meciul naţionalei de rugby a României în Portugalia, joc de care depindea, în opinia mea, întregul viitor al acestui sport în România. Şi asta pentru că ratarea calificării la Mondialele din Noua Zeelandă, care vor avea loc în 2011, ar însemna tăierea unei foarte importante surse de venit, bani care intră an de an în conturile Federaţiei Române de Rugby de la International Board. Ţara noastră este ajutată în calitate de naţiune „aspirantă" la glorie sau, mai bine zis, susţinută pentru a reprezenta, în continuare, o piedică, oricât de mică, în faţa marilor forţe mondiale. E drept ameninţarea nu a trecut, chiar dacă am învins la Lisabona şi am ajuns în situaţia de a continua drumul spre Cupa Mondială 2011. Până la a ajunge la Auckland mai avem de depăşit trei obstacole, un baraj european (probabil cu Ucraina), unul europeano-african (cu Tunisia) şi unul trans-oceanic (probabil cu Uruguay), dar părerea mea este că doar ultimul adversar ne poate pune ceva probleme.

Important pentru noi însă e faptul că naţionala României a redevenit una de „Stejari". Pu-ternici, băieţii noştri nu au făcut nici un pas înapoi la Lisa-bona, deşi lusitanii nu au reprezentat deloc o nucă uşor de spart. Dar ai noştri nu s-au clintit, au făcut faţă atacurilor supranumerice ale gazdelor (românii au jucat de trei ori în inferioritate din cauza unor infracţiuni!) şi au învins net, cu 20-9, amintind Europei că încă trăim. Şi, acum, deşi nu e timp de reproşuri, nu putem să nu ne amintim că Portugalia ne‑a învins anul trecut, la Bucureşti, când lusitanii (ca şi ruşii...) au beneficiat de conflic-tul dintre stranieri şi fosta conducere a Federaţiei, o dispută care a ciuntit naţionala noastră de cei mai buni jucători, rugbyştii din Franţa. Cu o victorie în acel meci, Stejarii ar fi fost acum la Mondiale calificaţi direct, de pe locul secund.

Am aşteptat