Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Stejari au fost, stejari sunt încă

Publicat in Romania Libera, luni 22 martie 2010 ·

Am aşteptat cu multă teamă meciul naţionalei de rugby a României în Portugalia, joc de care depindea, în opinia mea, întregul viitor al acestui sport în România. Şi asta pentru că ratarea calificării la Mondialele din Noua Zeelandă, care vor avea loc în 2011, ar însemna tăierea unei foarte importante surse de venit, bani care intră an de an în conturile Federaţiei Române de Rugby de la International Board. Ţara noastră este ajutată în calitate de naţiune „aspirantă" la glorie sau, mai bine zis, susţinută pentru a reprezenta, în continuare, o piedică, oricât de mică, în faţa marilor forţe mondiale. E drept ameninţarea nu a trecut, chiar dacă am învins la Lisabona şi am ajuns în situaţia de a continua drumul spre Cupa Mondială 2011. Până la a ajunge la Auckland mai avem de depăşit trei obstacole, un baraj european (probabil cu Ucraina), unul europeano-african (cu Tunisia) şi unul trans-oceanic (probabil cu Uruguay), dar părerea mea este că doar ultimul adversar ne poate pune ceva probleme.

Important pentru noi însă e faptul că naţionala României a redevenit una de „Stejari". Pu-ternici, băieţii noştri nu au făcut nici un pas înapoi la Lisa-bona, deşi lusitanii nu au reprezentat deloc o nucă uşor de spart. Dar ai noştri nu s-au clintit, au făcut faţă atacurilor supranumerice ale gazdelor (românii au jucat de trei ori în inferioritate din cauza unor infracţiuni!) şi au învins net, cu 20-9, amintind Europei că încă trăim. Şi, acum, deşi nu e timp de reproşuri, nu putem să nu ne amintim că Portugalia ne‑a învins anul trecut, la Bucureşti, când lusitanii (ca şi ruşii...) au beneficiat de conflic-tul dintre stranieri şi fosta conducere a Federaţiei, o dispută care a ciuntit naţionala noastră de cei mai buni jucători, rugbyştii din Franţa. Cu o victorie în acel meci, Stejarii ar fi fost acum la Mondiale calificaţi direct, de pe locul secund.

Am aşteptat

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ALEGERI LOCALE 2024 - Primari: PSD – 37,63%%, PNL – 32,27%%, AUR – 6,28% - rezultate parţiale la ora 20.00 - DOCUMENT

News.ro acum 6 ore
PSD a obţinut 37,63% la votul pentru primari, PNL- 32,27%, iar AUR - 6,28%, rezultatele fiind prezentate de Biroul Electoral Central în urma centralizării voturilor din 97,23% din cele 3186 circumscripţii. Prezenţa la vot a fost de 51,12%. Potrivit

Licitații - 13 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum 45 minute
Subscrisa RomInsolv SPRL, administrator judiciar al CONDMAG SA, în reorganizare, vinde prin licitaţie publică online bunuri ale debitoarei, cum ar fi: echipamente pentru sudură, tăiere şi îndoire ţevi, precum şi mijloace de transport (microbuze, aut

Oprah Winfrey a fost spitalizată cu o problemă "serioasă" la stomac, spune prezentatoarea Gayle King

HotNews acum 2 ore
Oprah Winfrey a ratat o apariţie programată pentru emisiunea "CBS Mornings" din această săptămână, deoarece a fost spitalizată din cauza unei probleme stomacale, a anunţat în direct coprezentatoarea emisiunii, Gayle King, potrivit NY Daily News. Opr

Liderii G7 au decis: 50 miliarde de dolari din activele ruse îngheţate vor ajunge în Ucraina. Când ajung banii la Kiev

Ziare.com acum 4 ore
Acord al liderilor G7, miercuri seara, 12 iunie, în ce privește cheltuirea a o parte din activele ruse îngheţate. 50 de miliarde de dolari vor ajunge în Ucraina, "înainte de sfârşitul lui 2024", informează AFP. "Există un acord. Ca întotdeauna în G7

Un cântăreţ de manele a cântat la concertul Coldplay de pe Arena Naţională. Publicul a huiduit - VIDEO

News.ro acum 5 ore
Un cântăreţ de manele, Babasha, a cântat miercuri seara, la primul concert Coldplay de pe Arena Naţională din Bucureşti. Publicul l-a huiduit tot timpul. Foarte multe persoane au comentat pe reţelele de socializare: „Fără cuvinte”, „Nici o urmă de r

George Tuţă susține că are 681 de voturi în plus faţă de Clotilde Armand, înainte de centralizarea voturilor din ultimele 3 secții ale Sectorului 1

HotNews acum 7 ore
Candidatul PNL la Primăria Sectorului Sectorului 1, George Tuţă, a declarat miercuri că are cu 681 de voturi mai mult decât Clotilde Armand, înainte ca Biroul Electoral al sectorului să centralizeze ultimele trei secţii de votare din sector, informe

Scandal monstru între Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf, în plină stradă: ”Uite ce ai ajuns”. VIDEO

Cancan acum 5 ore
Întâlnire de gradul zero la Snagov, unde Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf au fost protagoniștii unui scandal monstru. Totul a început după ce antrenorul a depus o plângere la poliție – împotriva încă soției sale, sesizare în care o acuză că i

Cererea depusă de Clotilde Armand pentru anularea alegerilor din Sectorul 1, respinsă de BEC

HotNews acum 4 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunțat că în ședința de miercuri a respins mai multe cereri pentru anularea alegerilor locale de duminică, inclusiv pe cea formulată de actualul edil al Sectorului 1, Clotilde Armand. Clotilde ArmandFoto: Inquam Pho

Şapte oferte au fost depuse pentru construcţia primului lot al Drumului Expres Arad-Oradea

Mediafax acum 8 ore
„Un nou pas important pentru construcţia Drumului Expres Arad-Oradea (120,47 km). Pentru contractul necesar execuţiei primului lot (33,7 km) au fost depuse astăzi 7 oferte din partea unor constructori şi Asocieri de constructori din România, Ungaria

Jerry West, baschetbalistul reprezentat pe logo-ul NBA, a murit la 86 de ani

HotNews acum 3 ore
Jerry West, fostul mare baschetbalist reprezentat pe logo-ul NBA și legendă a celor de la Los Angeles Lakers, a decedat miercuri la vârsta de 86 de ani. NBAFoto: Jakub Porzycki/NurPhoto / Shutterstock Editorial / Profimedia Jerry West era legenda ce

Vremea

București
acum

20°
joi

20°/32°
vin.

17°/30°
sâm.

16°/26°
dum.

19°/30°
Iasi
acum

17°
joi

16°/22°
vin.

15°/19°
sâm.

13°/23°
dum.

14°/26°
Constanta
acum

19°
joi

19°/24°
vin.

19°/25°
sâm.

16°/24°
dum.

18°/23°
Cluj-Napoca
acum

16°
joi

15°/21°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/23°
dum.

14°/24°
Timisoara
acum

17°
joi

15°/24°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/26°
dum.

15°/28°