Omar şi-ar putea rupe un os şi în cazul în care ar strănuta sau ar dori să apuce un obiect aflat la o distanţă mai mare de 20 de cm.

La numai nouă ani, Omar are probleme pe care poate că niciun adult nu le-ar putea îndura. Cu toate acestea, ochişorii băieţelului, mari şi limpezi, par a fi adunat în ei toată răbdarea lumii.

Nu vrea decât să se facă bine, vrea să fie sănătos pentru a-şi ajuta bunica în anii bătrâneţii. Femeia i-a fost mamă de când cea care i-a dat viaţă lui Omar a preferat să fugă de responsabilitate, nicidecum să ajute puiul de om pe care l-a zămislit să-şi trăiască viaţa în normalitate, nu purtând pe umeri o cruce care poate nici nu-i aparţine. Omar este în clasa a treia şi iubeşte şcoala, chiar dacă nu este asemenea colegilor săi. Până la cei nouă ani pe care i-a împlinit în octombrie, băieţelul a suferit 56 de fracturi, însă nicio durere nu a putut să-l doboare. Abia împlinise trei luni şi a primit un diagnostic nimicitor: osteogenesis imperfecta sau „boala oaselor de sticlă", boală ce se manifestă prin deformări ale membrelor, fracturi, laxitate articulară, transpiraţii excesive. În primele zile de viaţă a suferit două fracturi. Şi, parcă boala nu ar fi fost îndeajuns, Omar a mai avut un duşman: laşitatea mamei, care nu a putut suporta lupta pentru viaţa băiatului ei. Copilul a fost crescut de către tatăl său şi de bunică, îngerul său păzitor. Aceasta a renunţat la serviciu, a învăţat să îi facă masaj, să îi acorde primul ajutor atunci când suferea o fractură, să îi asigure un regim alimentar bogat în calciu. Însă, pentru un asemenea stil de viaţă trebuie bani mulţi. Din nefericire, salariul de şofer al tatălui nu a fost întotdeauna îndeajuns pentru nevoile unui copil care a cunoscut greutăţile vieţii încă de la prima suflare. Acum Omar este în clasa a treia şi este un elev ambiţios, cu rezultate foarte bune la învăţătură. Uneori le