Sfârşit de martie 2010. Calculul hârtiei arată că în acest an ar urma să ieşim din recesiune. Va şti societatea noastră ce să facă şi cum să acţioneze pentru ca România să nu rateze creşterea economică pozitivă? Răspunsul îl va da timpul. Judecătorul cel mai drept.

Adevărul este că ţara se află în faţa unei provocări uriaşe. Nu mai e vreme pentru nimic altceva. Mai ales, nu mai e vre­me pentru mărunte şi meschine frecuşuri ce nu fac decât să umbrească aceste momente de confruntare decisivă cu timpul. România nu poate să aibă acum decât un singur orizont: să facă valoare adăugată cu semnul plus. Valoare adău­gată sănătoasă. E cert că nu avem cum să recuperăm într-un singur an amânările din atâţia ani de tranziţie. Şi nici pe cele de după 1 ia­nuarie 2007, de când am aderat la Uniunea Europeană. Dar important este să dovedim în acest an că ştim ce avem de făcut şi că începem să facem. Fără amânări.

Este societatea noastră pregătită pentru o cursă atât de grea? Nu, din nefericire. Timp de o jumătate de secol, înainte de decembrie '89, colectivismul ne-a indus iluzia satisfacerii cerinţelor minimale... prin absorbirea proprietăţii in­di­vidua­le în proprietatea de stat şi prin expansiune industrială. A murit însă din cauza unei organizări economice perimate. A murit, dar stafia lui încă nu ne dă pace. Colectivismul ne-a dat iluzia egalitarismului. Iluzie ce mai face victime. Motiv pentru care ne obişnuim greu cu economia de piaţă. Şi nici nu avem - încă! - viteză de reacţie. Acum însă o schimbare de concepţie nu mai poate întârzia. Viaţa în vreme de criză presupune, pentru societatea românească, noi exigenţe calitative, noi constrângeri. Plus obligaţia de a ne dezbăra de multe dintre relele noastre deprinderi.

Trecem însă prin momente grele. Bunăstarea, atât de mult aşteptată până în 2008, a întârziat să devină rea­litate. Aşa că visul s