Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Constanţa: Pensionarii se împrumută la Casa de Ajutor Reciproc pentru Sărbători

Publicat in Adevarul, marți 23 martie 2010 ·

Adela Braşoveanu are 69 de ani, dintre care 33 pe cartea de muncă. Neajunsurile au făcut-o să împrumute de la CAR, iar ca ea mai sunt alte zeci de persoane. Fără bani de medicamente, de întreţinere şi pentru traiul de zi cu zi, pensionara Adela Braşoveanu a venit la sediul CAR pentru a face un împrumut de 15 milioane. „Am 10 ani de când activez la CAR. Ultima dată am luat 10 milioane vechi, să pot plăti datoriile“, spune femeia de 69 de ani.

Datorii la bătrâneţe

Pensionara are un venit lunar de 806 lei, dar nu-i ajunge. „Mi-au dat 6 lei la pensie în plus, dar mi-au luat biletele de transport şi nici pachetele pentru pensionari nu ni le mai dau. Am avut 12 funcţii la ICRAL în 26 de ani. Am lucrat şi 6 ani în învăţământ şi m-am ales cu diabet şi datorii lună de lună“, se plânge vârstnica. Cei doi copii pe care îi are nu o pot ajuta, pentru că şi ei au la rândul lor copii şi chirii de plătit.

Într-o situaţie mult mai dramatică este Ioana Gheorghiu (65 de ani), care are 350 de lei pensia şi o datorie de 2.000 de lei. „Dau 100 de lei pe lună rata

la CAR. Am împrumutat banii dinainte de Crăciun, că nu aveam ce pune pe masă de sărbători“, spune Ioana Gheorghiu. De bănci nu se poate apropia, pentru că nu ar obţine niciun leu cu un venit atât de mic, dar de la CAR a reuşit să împrumute.

Dobândă pentru pensionari

Cu carnetul de membru la CAR, alături de cuponul de pensie şi buletin, 25 de pensionari vin zilnic să ceară bani cu împrumut.

„Fiecare pensionar cotizează cu cât vrea şi poate, iar apoi poate împrumuta de trei ori suma cotizată. Majoritatea iau între 2.000 de lei şi 3.000 de lei“, explică Corneliu Enăchescu, preşedintele CAR Constanţa. După ce obţin suma solicitată, pensionarii plătesc o dobândă de 10%.

13.000 de persoane sunt înregistrate la CAR Constanţa, cu 1.000 mai mult faţă de înc

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum 10 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

Euro 2024 Polonia - Austria 1-3. Victorie pentru naționala lui Ralf Ragnick!

Ziua Constanta acum 10 ore
Meciul dintre Polonia și Austria s-a încheiat cu scorul de 1-3, azi, 21 iunie 2024. În urma acestui rezultat, Austria a obținut primul succes din Grupa D de la EURO 2024 și ocupă locul 3. Lider este Franța, iar Olanda ocupă locul secund. Austriecii

TAROM, chartere pentru suporterii românii care vor să participe la meciul România - Slovacia

Wall-Street.ro acum 10 ore
TAROM introduce două curse speciale pentru suporterii care vor să participe la meciul România-Slovacia, ce va avea loc pe stadionul din Frankfurt, pe 26 iunie, informează compania printr-un comunicat. Astfel, pe 26 iunie, zborul special TAROM RO1301

Botoșani. Peste 300 de persoane, evacuate dintr-un mall!

Ziua Constanta acum 10 ore
Panică într-un mall din Botoșani, azi, 21 iunie 2024. Sute de persoane au fost evacuate! ”Un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani au ajuns, în cel mai scurt timp, la f

Mandat european de arestare pentru Mario Iorgulescu în dosarul sechestrării de persoane

Ziua Constanta acum 10 ore
Judecătoria Sectorului 3 din București a emis, vineri, un mandat de executare a pedepsei închisorii și un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu (29 de ani), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate

Accident feroviar în Maramureș Un copil de trei ani a murit după ce a fost prins sub roțile unui vagon de tren

Ziua Constanta acum 9 ore
Accident feroviar în Maramureș, azi, 21 iunie 2024! "Un copil în vârstă de trei ani a fost surprins sub roata unui vagon. Din păcate, acesta prezintă leziuni incompatibile cu viaţa (...) Se va interveni pentru degajarea corpului de pe liniile de ca

Soluția lui Marine Le Pen pentru ca Macron să scoată Franța din criză. "Preşedintelui nu-i rămâne decât demisia"

Ziare.com acum 7 ore
Marine Le Pen, lidera extremei drepte franceze, a apreciat vineri, 21 iunie, că preşedintelui Emmanuel Macron nu-i va rămâne "decât demisia pentru a ieşi potenţial din criza politică" declanşată prin dizolvarea Adunării Naţionale (camera inferioară)

Atenționare de călătorie pentru români. Cresc timpii de așteptare la granița cu Bulgaria, în minivacanța de Rusalii

Ziare.com acum 9 ore
În perioada 21 - 24 iunie, este aşteptată o creştere a timpilor de aşteptare la trecerea prin punctele de frontieră bulgare, cu precădere pentru data de 21 iunie pe sensul către Republica Bulgaria şi, respectiv, pentru 24 iunie, pe sensul către Româ

Luminiţa Odobescu, discuţii cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken

Mediafax acum 10 ore
Ministrul afacerilor externe Luminiţa Odobescu a avut vineri, 21 iunie 2024, o întrevedere cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, la sediul Departamentului de Stat. Cei doi au vorbit despre securitate şi apărare, precum şi despre includerea ţ

George Simion recunoaște integritatea teritorială a Ucrainei. Condiția ca AUR să adere la Grupul ECR din Parlamentul European

Ziua News acum 3 ore
Liderul partidului AUR, George Simion, a semnat o declarație scrisă în care afirmă că AUR respectă și sprijină integritatea teritorială a Ucrainei și frontierele sale recunoscute la nivel internațional, a declarat în exclusivitate pentru G4Media Mic

Vremea

București
acum

21°
sâm.

21°/35°
dum.

19°/37°
lun.

21°/35°
mar.

19°/32°
Iasi
acum

18°
sâm.

18°/32°
dum.

17°/28°
lun.

19°/25°
mar.

16°/25°
Constanta
acum

18°
sâm.

18°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
mar.

21°/24°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

18°/32°
dum.

18°/27°
lun.

16°/25°
mar.

14°/27°
Timisoara
acum

22°
sâm.

22°/38°
dum.

19°/32°
lun.

19°/31°
mar.

15°/32°