Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Săptămâna marelui meci

Publicat in Romania Libera, marți 23 martie 2010 ·

Handbaliştii constănţeni joacă sâmbătă prima manşă a dublei cu MKB Veszprem, din optimile de finală ale Ligii Campionilor la handbal masculin.

Pentru prima oară în istoria handba-lului masculin ro-mânesc, o echipă s-a calificat în optimile Ligii Campionilor. Handbal Club Municipal Constanţa a depăşit faza grupelor competiţiei şi urmează să întâlnească în optimi formaţia ungară MKB Veszprem.

Primul joc se dispută sâmbătă, la Buzău, iar HCM vrea să aibă o nouă evoluţie de senzaţie, care să îi sporească şansele de calificare. Sala Sporturilor din Buzău a fost scena unor mari victorii ale constănţenilor, printre formaţiile răpuse acolo de Toma şi compania fiind Montpellier HB şi o altă formaţie ungară, Pick Szeged.

Constănţenii au avut un sezon excelent până acum şi speră să continue panta ascendentă printr-o calificare în sferturile de finală ale celei mai puternice competiţii rezervate echipelor de club de pe bătrânul continent. „Prin calificarea în optimile Ligii Campionilor ne‑am îndeplinit obiectivul. Asta nu înseamnă că la meciul cu Veszprem nu ne vom concentra pentru a câştiga. Vrem să ne autodepăşim şi, prin jocurile de până acum, am demonstrat că suntem capabili să evoluăm la cel mai înalt nivel şi să obţinem rezultate excepţionale", a declarat Ali Nurhan, directorul executiv al constănţenilor.

În rândul jucătorilor moralul este bun. „Am avut pauză în competiţia internă şi timp de două săptămâni avem ocazia să pregătim meciul cu ungurii în cele mai mici detalii. De oboseală nu se mai poate vorbi şi aşteptăm cu nerăbdare meciul. Şansele de calificare sunt egale, iar faptul că noi am terminat pe locul patru şi Veszprem şi-a câştigat grupa nu este aşa important. La acest nivel te poţi aştepta la orice", a declarat portarul echipei de pe litoral, Mihai Popescu.

Joc pentru Marian Cozma

MKB Veszprem este cunoscută românilor m

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Dan Grecu, legenda gimnasticii româneşti, a încetat din viaţă la 74 de ani

Mediafax acum 47 minute
Dan Grecu, primul campion mondial din istoria gimnasticii româneşti şi un simbol al sportului naţional, s-a stins din viaţă la vârsta de 74 de ani. Fost gimnast, antrenor şi arbitru internaţional, Grecu lasă în urmă o moştenire impresionantă, care a

Dosarul lui Horațiu Potra. Tribunalul decide astăzi dacă acceptă cererea de arestare preventivă făcută de procurori

HotNews acum o ora
Tribunalul Prahova judecă vineri, 13 decembrie, contestaţiile depuse de procurori, dar și de inculpaţi faţă de măsura controlului judiciar dispusă de Judecătoria Ploieşti cu privire la Horaţiu Potra, fost luptător în Legiunea Străină, apropiat al lu

Cum va fi vremea de sărbători şi în primele zile ale anului 2025? Prognoza meteorologilor

Mediafax acum o ora
Meteorologii au anunţat cum va fi vremea de sărbători şi în primele două săptămâni ale anului 2025 în România. Potrivit acestora, temperaturile vor fi diferite de la o regiune la altă. De asemenea, vor fi precipitaţii în mai multe zone ale ţării.

LIVE Război în Ucraina, ziua 1024: SUA anunţă un nou ajutor militar estimat la 500 de milioane de dolari / Bombardamente asupra Harkov

HotNews acum o ora
Regiunea Harkov a fost ținta bombardamentelor rusești vineri dimineață, 13 decembrie, când mai multe explozii s-au auzit în oraș și suburbiile sale. Forțele aeriene ucrainene au raportat folosirea armelor balistice, au anunțat autoritățile ucrainene

Un nou record pentru opera lui Nicolae Grigorescu! Suma impresionantă cu care s-a vândut „Țărăncuță odihnindu-se”

Ziua Constanta acum 39 minute
Pictura „Țărăncuță odihnindu-se” de Nicolae Grigorescu a stabilit un nou record pe piața de artă din România, fiind vândută pentru suma impresionantă de 365.000 de euro în Licitația de Iarnă Artmark. „Țărăncuță odihnindu-se" (1870-1880), semnată de

Ce sărbătoare este pe 13 decembrie 2024 în calendarul ortodox

Ziua Constanta acum 50 minute
Calendar ortodox 13 decembrie 2024 În această lună, în ziua a treisprezecea, pomenirea pătimirii Sfinţilor Mucenici ai lui Hristos: Eustratie, Auxentie, Evghenie, Mardarie şi Orest. Aceşti sfinţi mucenici au trăit pe vremea rău-credincioşilor împăr

Caruselul unui parc de distracţii din Birmingham s-a prăbuşit

Mediafax acum o ora
Caruselul unui parc de distracţii din târgul oraşului Birmingham s-a prăbuşit. În interior se aflau mai mulţi turişti. Mai multe persoane au fost rănite.

China şi-a retras navele de război desfăşurate de câteva zile în jurul Taiwanului, anunţă Tapeiul

G4Media acum o ora
Navele marinei şi ale pazei de coastă chineze care desfăşurau de câteva zile un vast exerciţiu naval în jurul Taiwanului s-au întors joi în porturile lor, au anunţat vineri autorităţile taiwaneze, relatează AFP, preluată de Agerpres. „Toate navele g

Nicu Sârghea a murit. Toboșarul trupei Vunk avea doar 48 de ani

Libertatea acum 6 ore
Toboșarul trupei Vunk, Nicu Sârghea, a murit, joi, la vârsta de 48 de ani. Anunțul decesului fulgerător a fost făcut pe Facebook de membrii trupei pe care a fondat-o. Lansarea piesei „Te-am sunat din greșeală”, programată mâine, a fost amânată.

Companiile aeriene globale estimează venituri de 1 trilion de dolari pentru 2025, în pofida penuriei de avioane

News.ro acum o ora
Asociaţia Internaţională a Transportului Aerian (IATA) a prognozat pentru 2025 venituri globale ale industriei aviatice de peste un trilion de dolari, împreună cu un număr record de 5,2 miliarde de pasageri, în pofida dificultăţilor în aprovizionare

Vremea

București
acum

-1°
vin.

-1°/4°
sâm.

-1°/4°
dum.

3°/8°
lun.

1°/6°
Iasi
acum

vin.

-3°/2°
sâm.

-3°/3°
dum.

0°/6°
lun.

-0°/6°
Constanta
acum

vin.

1°/5°
sâm.

0°/6°
dum.

4°/8°
lun.

3°/7°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-1°/2°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/3°
lun.

-1°/3°
Timisoara
acum

vin.

1°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

1°/7°
lun.

-0°/4°