Vârful conflictelor de la Târgu-Mureş a fost atins la 20 martie 1990. O zi cumplită în care oraşul a fost asediat pe două "fronturi". Unul a fost cel vizibil, purtat de luptători înarmaţi cu bâte şi topoare. Al doilea front, invizibil, s-a manifestat ca un război psihologic, propagat prin zvonuri şi diversiuni. Plus minciuni televizate pe care câţiva ziarişti străini le-au răspândit în toată lumea.
La mitingurile din primele luni ale anului 1990, demonstranţii din Capitală scandau, pe bună dreptate, "Aţi minţit poporul cu televizorul". Acelaşi reproş ar fi trebuit să le fie adresat atunci şi unor ziarişti străini prezenţi la Târgu-Mureş. Atâta doar că ei nu au înşelat doar un popor anume: minciuna lor a făcut înconjurul lumii întregi. Şi nu a fost corectată nici până în ziua de astăzi.
APELURI LA LUCIDITATE
Violenţele de la 19 martie 1990, vandalizarea sediilor de partid, precum şi vestea agresării sălbatice a poetului Suto Andras au fost tot atâţia factori care i-au tulburat pe etnicii maghiari din oraş. La rândul lor, nici românii nu erau mai liniştiţi. O serie de zvonuri privitoare la viitoare acţiuni în forţă ale ungurilor erau lansate atât în oraş, cât şi în localităţile vecine. Cine au fost "răspândacii" care au pus la cale aceste diversiuni? Nu s-a aflat niciodată.
Tot ce se ştie este că zvonurile au pornit atât dinspre comunitatea maghiară, cât şi cea românească. Motiv pentru care ziua de 20 martie a început pe un fond deosebit de tensionat. Spre prânz maghiarii s-au adunat în grupuri compacte, lângă Catedrala din oraş.
În paralel, românii s-au concentrat în zona Statuii Eroului Necunoscut. Iniţial, confruntarea a fost doar sonoră, cu înjurături reciproce şi alte "vorbe de duh". În pauzele dintre rafalele de insulte, reprezentanţii celor două tabere scandau şi câteva lozinci. În timp ce românii striga
