Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Botoşănenii au plătit trei ani „taxă de şmecher“ la Cadastru

Publicat in Adevarul, marți 23 martie 2010 · ·

Între 2006 şi 2009, 80% din autorizaţiile de construcţie au fost vămuite de funcţionari corupţi. Banii plătiţi de cetăţeni pentru avizarea construcţiilor nu mai ajungeau la buget, ci în buzunarele birocraţilor.

Jaful a fost ridicat la rang de artă la Oficiul Judeţean de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (OJCPI). Cel puţin aşa reiese dintr-un raport întocmit de prefectul Cristian Roman, care a controlat activitatea instituţiei între anii 2006 şi 2009. El a cerut tuturor primarilor din judeţ să-i trimită toate autorizaţiile de construcţie eliberate în acest interval.

„Acestea au fost înjur de 10.000. Am solicitat şi colegilor de la Cadastru evidenţele lor. Ei aveau obligaţia de a ţine aceste evidenţe într-un registru special, în care să fie consemnate numele solicitantului, executantul planului de situaţie, data avizării şi tarifele percepute“, a explicat prefectul Cristian Roman.

Avize la „mica înţelegere“

După ce a comparat cele două liste, reprezentantul Guvernului în teritoriu a ajuns la o concluzie şocantă. 80% din autorizaţii nu erau înregistrate la Cadastru. „Am descoperit că fie acele avize s-au dat pe cumetrie sau pe ochi frumoşi sau mai grav, banii care trebuiau încasaţi au ajuns în buzunarele unor «băieţi deştepţi»“, a declarat prefectul Cristian Roman. Acesta a sesizat Direcţia Naţională Anticorupţie, care a început cercetările.

Principalul suspect în această schemă de fraudă este şeful Serviciului Cadastru, Dumitru Istrate, fostul director al unităţii în perioada verificată. Acesta susţine că nu avea cum să fie implicat în fraudă pentru că personal nu viza autorizaţiile de construcţie. „Lucrările erau nominale. Parafa o punea inspectorul instituţiei, iar ştampila o puneau cei care instrumentau dosarele. Eu am făcut verificări, însă nu am descoperit nicio abatere“, a declarat telefonic Dumitru Istrate.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 7 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 11 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 9 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 8 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

FOTO O femeie a fost prinsă între doi bolovani în Munții Bucegi. Intervenție dificilă a salvamontiștilor

Ziua Constanta acum 10 ore
În urma unui apel de urgență primit prin SNUAU 112, a fost semnalată o situație gravă pe Valea Pietrele din Munții Bucegi. Din primele informații, o persoană a fost surprinsă și strivită de doi bolovani, dar aceasta este conștientă în acest moment.

Alianța oligarhului pro-rus Ilan Șor nu va putea participa la alegerile din Moldova. Motivele deciziei Comisiei Electorale de la Chișinău

HotNews acum 9 ore
Blocul „Victoria-Pobeda” nu a fost înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare preconizate pentru 28 septembrie în Republica Moldova. O decizie în acest sens a fost votată sâmbătă de către membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) de l

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 14 ore
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 9 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

Sfântul Ilie: Tradiții, obiceiuri și lucruri pe care nu ai voie să le faci pe 20 iulie pentru a avea noroc

Mediafax acum 5 ore
El este venerat atât pentru puterea sa spirituală, cât și pentru rolul său de apărător al credinței și de aducător al ploii, fiind totodată un personaj central în tradițiile populare românești. Sărbătoarea este însoțită de numeroase obiceiuri și cre

Vremea

București
acum

18°
dum.

18°/35°
lun.

22°/38°
mar.

25°/42°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

17°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

18°
dum.

18°/28°
lun.

22°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/27°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

14°/29°
lun.

17°/32°
mar.

21°/31°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/34°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

21°/37°