La alegerile regionale din Franţa, alianţa stângii condusă de socialişti a reuşit o victorie aproape totală: 54% din voturile exprimate şi victorii în 21 din cele 22 de regiuni metropolitane. (Conservatorii lui Sarkozy au reuşit să-şi menţină influenţa doar în Alsacia dar au mai câştigat în Reunion şi Guyana -, încă un exemplu că preşedinţii în exerciţiu sunt mai bine văzuţi de la mare depărtare).
Acest rezultat e mai important decât pare. În spaţiul francez, experţii vorbesc despre o concretizare a sondajelor care arătau scăderea continuă a popularităţii actualei administraţii şi despre un jalon relevant pe drumul spre alegerile prezidenţiale din 2012. Dar şi în plan european avem de a face cu prima victorie a stângii după o perioadă în care tendinţele de dreapta păreau dominante pentru multă vreme.
Dincolo de realităţile franceze, care presupun o analiză mai detaliată, eu cred că avem de-a face şi cu un efect al evoluţiilor crizei economice. Într-o primă etapă, mai peste tot accentul a fost pus pe redresare economică, pe revenirea la un set pozitiv de cifre în zona indicatorilor economici. Treptat, însă, criza şi-a amplificat şi solidificat efectele sociale şi psihosociale.
Şomajul, prăbuşirea creditării, perspectiva pierderii locuinţei şi sentimentul general de nesiguranţă şi nelinişte au început să pună în discuţie însuşi modul în care e structurată economia şi în care funcţionează pârghiile aparatului statal. Iată de ce oferta stângii a început să fie privită din ce în ce mai atent iar acest fenomen va depăşi, fără îndoială, graniţele hexagonului.
Efectele sociale despre care vorbesc sunt de actualitate, evident, şi în România. Şi la noi, poate mai mult ca oriunde în Europa, e de discutat chiar sistemul însuşi, maşinăria care reuşeşte să facă patruzeci de kilometri de autostradă în cinci ani şi să golească spitalele