Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Iaşiul, promovat cu ouă vopsite şi pliante

Publicat in Adevarul, miercuri 24 martie 2010 ·

În lipsa unei strategii de atragere a vizitatorilor, edilii se vor folosi de maculatura de la Centrul de Informare Turistică. Şefii oraşului se vor prezenta mâine la Târgul Naţional de Turism de la Bucureşti cu broşuri şi ouă încondeiate.

În timp ce alte judeţe din Moldova participă la târgul din Capitală cu standuri realizate cu luni înainte pe o anumită tematică, edilii ieşeni vor să atragă vizitatori cu broşuri, monumente aflate sub schele şi infrastructură impracticabilă. „În această săptămână vom avea un stand la târgul de la Romexpo. Participăm cu pliantele noastre de promovare. La standul nostru vom avea şi o femeie, îmbrăcată în straie populare, care va vopsi ouă“, a spus Cosmin Coman, şeful Direcţiei Programe şi Servicii pentru Comunitate. Directorul Primăriei a precizat că pentru a lua parte la târg, municipalitatea a alocat 1.000 de lei, taxa de participare.

Operatorii trag un semnal de alarmă

Reprezentanţii agenţiilor de turism susţin că Iaşiul va fi vizitat în momentul în care turiştii vor beneficia de condiţii minime, care să-i determine să rămână câteva zile în oraş. „Problemele de promovare încep de la lipsa unor grupuri sanitare în zona Palatului sau a parcărilor în apropierea obiectivelor turistice. Mai sunt clădirile istorice aflate în reparaţii, unde nici faţada nu poate fi văzută“, a spus Mihai Chirilă, manager al unei agenţii de turism.

Totodată, specialiştii susţin că la Iaşi se practică în primul rând un turism de afaceri, însă infrastructura nu atrage acest mediu. „Lumea afacerilor a spus de multe ori «nu» Iaşiului din cauza aeroportului şi a lipsei unei autostrăzi care să asigure acces rapid către această zonă. De cele mai multe ori, mediul de afaceri este atras de alte zone“, a spus Florin Bârhălescu, membru al Asociaţiei pentru Promovarea Turismului Ieşean.

Potrivit Direcţiei Judeţene

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Avertizări de caniculă în aproape toată țara. Cod roșu, sâmbătă și duminică, pentru mai multe județe

Press Alert acum 2 ore
Avertizările de caniculă pentru ziua de sâmbătă Meteorologii au emis vineri o avertizare Cod roșu de caniculă, care vizează sâmbătă cinci județe, iar duminică opt județe și Capitala. Astfel, sâmbătă, în județele Dolj, Olt, Teleorman și sudul județel

Premierul Marcel Ciolacu „Introducem azi salariul minim european în România în concordanţă cu directiva europeană“

Ziua Constanta acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, vineri, că Guvernul va introduce salariul minim european în România. Măsura va fi luată cu scopul de a proteja puterea de cumpărare şi de a ridica salariul mediu brut la "cât mai aproape de 50% din salariul mediu

Roberto Baggio, bătut de hoți înarmați de față cu familia sa în propria casă! » Legenda Italiei a ajuns la spital

Gazeta Sporturilor acum o ora
Roberto Baggio (57 de ani), legendarul mijlocaș ofensiv al Italiei, a fost victima unui jaf violent alături de familia sa, joi seară, în timp ce urmărea partida de la .

Ciolacu i-a cerut ministrului de Interne să pregătească proiectul privind alegerile prezidenţiale

Mediafax acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu i-a cerut vineri ministrului de Interne să pregătească proiectul de hotărâre privind organizarea alegerilor prezidenţiale. Primul tur ar urma să aibă loc în 15 sau 29 septembrie.

Legea privind stabilirea salariilor minime europene, aprobată de Guvern

Ziua Constanta acum 57 minute
Guvernul a aprobat Legea privind stabilirea salariilor minime europene, prin care se asigură transpunerea în legislația națională a Directivei (UE) 2022/2041 din 19 octombrie 2022 a Parlamentului European și a Consiliului privind salariile minime ad

Ultima zi de școală pentru elevi, înainte de vacanță. Calendarul anului școlar 2024-2025

Ziare.com acum 4 ore
Elevii întră în vacanță vineri, 21 iunie, după finalizarea cursurilor. Vor reveni la cursuri luni, 8 septembrie, indiferent dacă alegerile prezidențiale vor avea loc în luna septembrie sau decembrie. Calendarul complet al anului școlar 2024-2025 a f

Bărbat găsit mort într-un canal de scurgere. Polițiștii încearcă să afle cine este

Ziare.com acum 2 ore
Polițiștii au deschis o anchetă după ce cadavrul unui bărbat a fost găsit într-un canal de scurgere din Mangalia, județul Constanța. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa au anunţat că poliţiştii din Mangalia au fost sesiz

ASF propune plafonarea tarifelor RCA până la 30 septembrie. Anunţul făcut de Marcel Ciolacu

Mediafax acum 2 ore
„Mă bucur că Autoritatea de Supraveghere Financiară propune oficial prelungirea plafonării tarifelor RCA până la 30 septembrie 2024. Este o măsură necesară pentru a împiedica apariţia unor dezechilibre în piaţă”, a spus Marcel Ciolacu. Acesta a anun

Republica Moldova, un pas mai aproape de UE. Maia Sandu a semnat decretul privind iniţierea negocierilor de aderare a ţării la UE

Mediafax acum o ora
„Azi am semnat Decretul privind iniţierea negocierilor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană. De asemenea, la şedinţa Comisiei Naţionale pentru Integrare Europeană, am discutat despre poziţia generală de negocieri a ţării noastre, ce

Klaus Iohannis a promulgat legea prin care toţi taţii care au calitatea de salariat, în baza unui contract sau raport de muncă, vor primi concediu paternal

News.ro acum 45 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 117/2022 pentru modificarea şi completarea Legii concediului paternal nr. 210/1999. Actul normativ prevede acordarea concediul paternal t

Vremea

București
acum

29°
vin.

21°/31°
sâm.

20°/35°
dum.

20°/36°
lun.

21°/35°
Iasi
acum

25°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/32°
dum.

19°/29°
lun.

19°/25°
Constanta
acum

26°
vin.

20°/26°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

28°
vin.

17°/30°
sâm.

18°/33°
dum.

17°/28°
lun.

18°/26°
Timisoara
acum

31°
vin.

20°/36°
sâm.

21°/39°
dum.

20°/32°
lun.

18°/31°