Reprezentările grafice din secolul al XVIII-lea, anterioare demantelării cetăţii Bistriţei, relevă existenţa unui redutabil sistem de fortificaţie – şanţuri de apărare, ziduri, turnuri, porţi – şi a unui oraş cu o tramă stradală complexă (păstrată, în mare parte, pînă în zilele noastre), dominat de silueta impunătoare a bisericii evanghelice, veche de peste cinci secole, al cărei turn, impresionant prin înălţime şi eleganţă, este reprezentativ şi astăzi pentru peisajul citadin al Bistriţei. Ceasul din turn spunea multe despre prosperitatea aşezării, iar cele patru turnuleţe care-i încadrau turla îi avertizau pe cei nou sosiţi, indiferent de rang, că autorităţile locale puteau emite sentinţe judecătoreşti, fără drept de apel. Biserica a cunoscut perioade succesive de degradare şi reconstrucţie, cu modificări care au permis îmbinarea, într-o originală formulă estetică, a elementelor renascentiste cu cele ale goticului tîrziu. Cea mai importantă dintre aceste intervenţii, care a dat monumentului înfăţişarea cunoscută, unică prin sobrietate şi eleganţă, se datorează lui Petru Italus de Lugano, arhitect celebru din vremea Renaşterii, care şi-a etalat talentul şi în alte oraşe mari din Europa Centrală. În zilele noastre, mai exact în anul 2008, destinul a pus din nou la grea încercare secularul edificiu. Înfăşurat în schele de lemn foarte uscat, într-o tentativă de restaurare care tărăgăna de mai bine de un deceniu, turnul bisericii a fost cuprins de flăcări. Scările de lemn din interior au asigurat o combustie suplimentară suficientă pentru a zădărnici o intervenţie eficientă. Spectacolul tragic al rugului care s-a înălţat spre cer, în prag de seară, la peste 75 m înălţime, a oferit o imagine pe care cei prezenţi la faţa locului n-o vor uita niciodată. Pompierii au reuşit să limiteze dezastrul, nava bisericii nefiind afectată la nivel de incintă. Turnul a rămas, din