Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ploieşti: Ion Ungureanu, fostul comandat al Şcolii de Pompieri de la Boldeşti, va fi judecat în arest pentru fapte de corupţie

Publicat in Adevarul, miercuri 24 martie 2010 ·

Luare de mită, abuz în serviciu sau trafic de influenţă sunt doar câteva dintre infracţiunile enumerate în rechizitoriul întocmit de DNA.

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie au întocmit rechizitoriul şi au dispus judecarea în stare de arest a lui Ion Ungureanu, fost comandat al Şcolii de Subofiţeri şi Protecţie Civilă "Pavel Zăgănescu" din Boldeşti.

Acesta este cercetat pentru:

- şase infracţiuni de luare de mită, dintre care două în formă continuată

- trei infracţiuni de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, în formă continuată,

- instigare la infracţiunea de mărturie mincinoasă, în formă continuată,

- două infracţiuni de trafic de influenţă,

- abuz în serviciu contra intereselor publice

- primire de foloase necuvenite,

- instigare la infracţiunile de fals intelectual şi uz de fals.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:

În vara anului 2004, inculpatul Ungureanu Ion, în calitate de comandant al Şcolii de Subofiţeri Pompieri şi Protecţie Civilă „Pavel Zăgănescu", oraş Boldeşti, a pretins de la trei dintre subordonaţii săi sumele de 10.000 euro, 5.000 RON şi 14.000 RON pentru a le aproba participarea la examenul în baza căruia urmau să devină ofiţeri.

În acelaşi scop, în perioada 2006-2009, inculpatul a primit de la un alt subordonat bunuri în valoare de 2.000 RON. În perioada 2007-2008, Ungureanu Ion a exercitat presiuni asupra membrilor a două comisii de examinare pentru a-i determina să falsifice nota la teza scrisă a unui ofiţer astfel încât acesta să fie declarat respins la examenul pentru ocuparea postului de instructor militar principal, deşi ofiţerul îndeplinea condiţiile legale pentru a promova acest examen.

Ulterior, inculpatul a cerut unei alte comisii de examinare să-l determine pe acelaşi ofiţer să nu mai c

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad

Ziua Constanta acum 3 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber, miercuri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, cu timpul de 46 sec 88/100, conform Agerpres.ro Popovici a încheiat la doar două sutimi de recordul

A murit unul dintre cei mai importanţi poeţi români din ultimele decenii. Ioan Es. Pop avea doar 65 de ani

Ziare.com acum 3 ore
Uniunea Scriitorilor din România a anunțat miercuri, 19 iunie, că poetul Ioan Es. Pop a decedat. Numit de Mircea Cărtărescu "unul dintre cei mai importanţi poeţi români din ultimele decenii", Pop a trecut în neființă la vârsta de 65 de ani. "Prin di

Vladimir Putin a ajuns în Vietnam pentru o vizită oficială

Adevarul acum 35 minute
Preşedintele rus Vladimir Putin a sosit joi în Vietnam pentru o vizită oficială în această ţară care este un partener al Moscovei încă din perioada sovietică, au informat agenţiile de presă ruse, scrie AFP.

Euro 2024: Germania, prima calificată în optimile de finală. Gazdele au câştigat şi al doilea meci, cu Ungaria, scor 2-0

News.ro acum 2 ore
Reprezentativa Germaniei, gazda competiţiei, a învins, miercuri, la Stuttgart, cu scorul de 2-0, echipa Ungariei, în etapa a doua a grupei A de la Euro 2024 şi s-a calificat în optimile de finală. În prima etapă, Germania a învins cu 5-1 Scoţiia. Mi

Gafă cu repetiție. Muncitorii care pun borduri au spart de două ori în două zile o ţeavă de gaze. S-a deschis dosar penal VIDEO

Ziare.com acum 59 minute
Muncitorii care fac lucrări la borduri în zona centrală a oraşului Alexandria, județul Teleorman, au spart de două ori în două zile o ţeavă de gaze. Poliția locală s-a autosesizat și a deschis un dosar penal pentru distrugere din culpă. "Având în ve

Gardienii Revoluţiei din Iran, pe lista neagră a organizațiilor teroriste din Canada. Care este motivul

Ziare.com acum 16 minute
Armata ideologică a Republicii Islamice Iran, cunoscută sub numele de Gardienii Revoluţiei, a fost înscrisă pe lista cu organizaţii teroriste a Canadei, relatează AFP şi Reuters. "Guvernul nostru a luat decizia de a înscrie Corpul Gardienilor Revolu

Un indian a MURIT în Italia după ce proprietarul fermei la care lucra l-a abandonat cu un braț tăiat, în urma unui accident de muncă

Gandul acum o ora
Un indian care muncea ca sezonier în agricultură în Italia, în apropiere de Roma, a murit miercuri, la două zile după ce a fost abandonat de către angajatorul său cu un braţ tăiat, în urma unui accident de muncă. „Muncitorul agricol indian, care suf

Kievul, aproape de un Acord de Securitate cu Uniunea Europeană. Când se vor semna actele

Ziare.com acum 5 ore
Preşedinţia ucraineană a anunţat miercuri, 19 iunie, că va semna, "într-un viitor apropiat" un Acord de Securitate și cu Uniunea Europeană (UE), ultimul dintr-o serie de acorduri încheiate de Kiev cu aliaţii săi din Occident, relatează AFP. "Echipe

AUR a aderat la Grupul Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR) din Parlamentul European

News.ro acum 5 ore
Toţi cei şase europarlamentari AUR au aderat la Grupul Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR). „Ne-au cântat prohodul, dar s-au înşelat! Europarlamentarii AUR vor activa în cadrul Grupului Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR), ce

Deţinutul evadat de la Penitenciarul Poarta Albă a fost prins

Mediafax acum 4 ore
Deţinutul care miercuri a reuşit să fugă din Penitenciarul Poarta Albă a fost prins. El a fost găsit pe un câmp. Pentru a-l opri, poliţiştii au tras cu pistolul.

Vremea

București
acum

30°
mie.

22°/36°
joi

23°/39°
vin.

20°/33°
sâm.

20°/35°
Iasi
acum

27°
mie.

19°/32°
joi

17°/27°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/31°
Constanta
acum

20°
mie.

21°/26°
joi

20°/28°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

23°
mie.

17°/30°
joi

19°/28°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/32°
Timisoara
acum

24°
mie.

19°/36°
joi

22°/34°
vin.

20°/36°
sâm.

22°/39°