Într-un roman de Lev Tolstoi este descris recitalul unui cvartet într-o atmosferă nobiliară: evenimentul se petrece în casa unor aristocraţi ai timpului care invitaseră artiştii pentru a face dovada bunului gust al familiei, a culturii, a bunăstării economice. Mergînd constant la recitalurile bucureştene ale Cvartetului Belcea – în rezidenţă la Ateneul Român la iniţiativa Institutului Cultural Român între 2006 şi 2009 – s-au conturat cîteva comparaţii între acel moment al literaturii secolului al XIX-lea şi România anilor 2000.
Cvartetul (Corina Belcea-Fisher, Laura Samuel, Krzysztof Chorzelski şi Antoine Lederlin) a fost format în 1994 la Colegiul Regal de Muzică din Londra; de atunci a trecut prin etape succesive de perfecţionare care, alături de talentul, seriozitatea şi corecta înţelegere a spiritului vremii caracteristice membrilor săi, au contribuit la succesul ascensiunii către standardele înalte ale lumii muzicale actuale. Cvartetul Belcea susţine constant concerte în săli cu prestanţă ale lumii, are mai mult de zece CD-uri la activ şi un contract de înregistrări exclusiv cu EMI, este ansamblu asociat la şcoala Guildhall din Londra şi, timp de trei ani, a fost şi ansamblu rezident al Ateneului Român.
Repertoriul se desface în evantai, de la Haydn şi Mozart, la romantici şi la compozitorii secolului al XX-lea, atingînd ultimele apariţii în materie de partituri. Interpretarea propusă de cvartetul Belcea respectă de fiecare dată tradiţia epocii căreia opusul îi aparţine, însă am mereu senzaţia unei reverenţe urmate de un mic comentariu, deloc maliţios altmineri, o posibilitate filozofică aleasă pentru a spune răspicat că marea muzică este mereu simbolică şi relevantă pentru societate. Forţa cu care ansamblul se impune în faţa audienţei derivă din tendinţele spirituale şi comportamentale moderne. Astfel, cvartetul devine inconfundabi