Timp de aproape trei decenii, India şi Bangladesh şi-au disputat proprietatea asupra unei insule mici, nelocuite din Golful Bengal. Dar acolo unde ameninţările şi negocierile au eşuat, încălzirea globală se pare că a reuşit: insula a dispărut sub ape.
Oamenii de ştiinţă indieni dau vina pe o combinaţie între creşterea nivelului mării şi a eroziunii solului pentru dispariţia aflorimentului numit New Moore de către India şi Talpatti de Sud de către Bangladesh.
"Nu mai există nicio urmă de insulă", a declarat Sugata Hazra, un profesor de la Scoala de Studii Oceanografice Jadavpur la Universitatea din Calcuta.
Ceea ce aceste două ţări nu au putut obţine după ani de discuţii a fost rezolvat de încălzirea globală. Profesorul Hazra a spus că a confirmat dispariţia insulei, care are o suprafaţă de 10.4 km pătraţi, după ce a studiat imagini din satelit şi a consultat pescarii locali.
El a precizat că temperaturile din regiune au fost în creştere la o rată anuală de 0.4 grade Celsius.
Până în anul 2000, nivelul mării a crescut cu aproximativ 3 mm pe an, dar în ultimul deceniu ar fi fost în creştere cu 5mm anual, a spus el. De asemenea, profesorul a avertizat că alte zece insule s-ar putea afla în pericol.
O insula din apropiere, Lohachara, a fost scufundată în 1996, forţându-i pe locuitori să se mute pe continent, în timp ce aproape jumatate din altă insulă, Ghoramara, se află acum sub apă.
"Vom avea un număr tot mai mare de persoane strămutate fiindcă tot mai multe insule ajung sub ape", a spus profesorul Hazra.
Bangladesh, o ţară cu 150 de milioane de oameni, este una dintre statele cele mai grav afectate de încălzirea globală.
Oficialii estimează că 18 la sută din zona sa de coastă va fi scufundată şi 20 de milioane de persoane strămutate în cazul în care nivelul mării creşte 1 metru până în 2050, cum estimea