Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Generalul SIE in rezerva Adrian Isac, audiat la DNA in dosarul lui Voicu

Publicat in Ziua Constanta, joi 25 martie 2010 ·

Generalul SIE în rezervă Adrian Isac a fost audiat, astăzi, de procurorii DNA ca martor în dosarul în care este cercetat senatorul Cătălin Voicu, el fiind citat pentru a oferi lămuriri cu privire la prezenţa sa la una dintre întâlnirile lui Voicu cu omul de afaceri Marius Locic.

Generalul SIE în rezervă Adrian Isac a declarat că îl cunoaşte pe senatorul Cătălin Voicu din 2009 şi că a participat la unele discuţii dintre senator şi Marius Locic, la restaurantul Select din Capitală, dar că acestea au fost redate parţial greşit în transcripturile interceptărilor.

Adrian Isac a mai spus că în aceste transcrieri procurorii au atribuit unele pasaje altor persoane, în timp ce alte pasaje nu ar fi fost fidel redate. El a precizat că este convins că procurorii vor aranja această problemă până la trimiterea dosarului lui Voicu în instanţă.

Totodată, Adrian Isac a declarat că a dat în faţa procurorilor anticorupţie o declaraţie în calitate de martor, dar că nu poate oferi mai multe detalii.

Sursa: mediafax.ro Comentarii (0) Scrie comentariu (va rugam aveti rabdare pana acesta va fi moderat)

Nume

Email

Comentariumicsoreaza | mareste

Am citit si accept Regulile pentru postarea comentariilor.

Adauga comentariu

Va rugam activati JavaScript pentru a posta un comentariu

Generalul SIE în rezervă Adrian Isac a fost audiat, astăzi, de procurorii DNA ca martor în dosarul în care este cercetat senatorul Cătălin Voicu, el fiind citat pentru a oferi lămuriri cu privire la prezenţa sa la una dintre întâlnirile lui Voicu cu omul de afaceri Marius Locic.

Generalul SIE în rezervă Adrian Isac a declarat că îl cunoaşte pe senatorul Cătălin Voicu din 2009 şi că a participat la unele discuţii dintre senator şi Marius Locic, la restaurantul Select din Capitală, dar că acestea au fost redate parţial greşit în transcript

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bihor: Incendiu după ce o cisternă cu beton şi un camion încărcat cu tuburi de metal s-au ciocnit

Mediafax acum o ora
O cisternă încărcată cu praf de beton şi un camion încărcat cu tuburi de metal s-au ciocnit, joi dimineaţa, în localitatea Ceica, judeţul Bihor. În urma impactului, a izbucnit un incendiu.

Babasha, despre apariţia în concertul Coldplay: „Maneaua este rău famată doar din cauza rasismului. Străinii ne apreciază, doar românii nu”/ VIDEO

News.ro acum 41 minute
Cântăreţul Babasha, 22 de ani, a vorbit, într-un videoclip pe Instagram, despre apariţia în concertul Coldplay: „Nu mă aşteptam în viaţa mea să fie chiar atât de rău. Le mulţumesc tuturor celor care mi-au luat apărarea. Sunt câteva persoane de la ca

Înălţarea Domnului este şi Ziua Eroilor. Mesajele lui Ciucă şi Ciolacu

Mediafax acum 40 minute
O zi importantă în calendarul creştin-ortodox şi o zi de aducere aminte a eroilor ştiuţi şi neştiuţi - ziua de 13 iunie, când este Înălţarea Domnului şi Ziua Eroilor. Premierul Marcel Ciolacu, şi preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, au transmis me

26% dintre angajaţi şi candidaţi primesc cel puţin o ofertă nouă de job în fiecare lună

Mediafax acum 23 minute
26% dintre angajaţi şi candidaţi primesc cel puţin o ofertă nouă de job în fiecare lună, iar 39% de câteva ori pe an. 23% nu au fost niciodată abordaţi de recrutori fără să aplice.

Marcel Ciolacu sau succesul cu picioare de lut!

Ziua News acum o ora
Doar 48% dintre cetățenii cu drept de vot au creditat struțo-cămila. Acesta este votul politic. Ce se va adăuga la redistribuire nu legitimează această alianță. Voi face în cele ce urmează o comparație cu rezultatul alegerilor anterioare. Din 2019.

Gelu Duminică, după ce Babasha a fost huiduit pe scenă la concertul Coldplay: Bre, asta e România în toată splendoarea ei!

HotNews acum 11 ore
Gelu Duminică a recționat pe miercuri seară după ce cântărețul de manele Babasha a fost huiduit la concertul Coldplay de la București. Sociologul a sugerat că cei care au reacționat negativ la prezența tânărului pe scenă sunt ipocriți. Gelu Duminică

Sala de DETENȚIE ar putea fi introdusă în școlile din România

Gandul acum o ora
Sala de detenție ar putea fi introdusă în școlile din România se arată într-o propunere făcută de sindicatele angajaților din Învățământ. Mai exact, elevii care perturbă orele ar putea fi reținuți într-o sală, sub supravegherea unui profesor, unde s

Începe festivalul fotbalului european. 24 de echipe, între care şi România, luptă pentru titlul de campioană a Europei. Programul meciurilor

News.ro acum 2 ore
Campionatul European de fotbal începe, vineri, în Germania. Din 14 iunie până la 14 iulie, 24 de echipe, între care şi România, vor juca pentru titlul european. Campionatul European de fotbal începe, vineri, în Germania. Din 14 iunie până la 14 iuli

Radu Mihaiu susţine că sacii cu voturi dintr-o secţie din Sectorul 2 sunt tăiaţi

Mediafax acum 3 ore
Este în continuare scandal la sectoarele 1 şi 2 la patru zile după alegeri. Radu Mihaiu, primar în funcţie la Sectorul 2 al Bucureştiului, din partea USR, susţine că sacii cu voturi de la secţia 352 au fost tăiaţi şi lipsesc voturi.

Grecia și Cipru, pârjolite de incendii. Autoritățile elene au închis școlile din cauza caniculei

Ziare.com acum 2 ore
Grecia a închis școlile din cauza caniculei și a trecut prin primul incendiu de vegetație al verii, cu temperaturi ce vor atinge joi 42 de grade Celsius în insula Creta. Pompierii greci au fost mobilizați și pentru a ajuta colegii din Cipru în lupta

Vremea

București
acum

28°
joi

20°/33°
vin.

18°/28°
sâm.

17°/26°
dum.

18°/31°
Iasi
acum

15°
joi

15°/24°
vin.

15°/20°
sâm.

14°/23°
dum.

13°/26°
Constanta
acum

27°
joi

20°/27°
vin.

20°/24°
sâm.

17°/25°
dum.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

20°
joi

14°/21°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/23°
dum.

14°/24°
Timisoara
acum

19°
joi

14°/24°
vin.

13°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

16°/28°