De-a lungul vremii, fotbalul nostru a propulsat o serie de fraţi celebri. Îi amintesc pe cei doi Voinescu, pe ce doi Zavoda, pe cei şase Nunweiller, pe cei trei Dumitriu.
Acum funcţiona un tandem valoros, duo Costea, Florin şi Mihai pe ruinele unei echipe alb-albastre cândva încântătoare. Vorbesc la timpul trecut, căci perechea s-a spart. Florin şi-a ferfeniţat ligamentele la meciul cu Iaşiul înscris în campania disperată de evitare a retrogradării. La urma urmei, un accident de muncă în cariera oricărui fotbalist. În cazul de faţă, o tragedie personală răsfrântă asupra întregului nostru fotbal. Căci Florin, îndrăznesc să spun, era cel mai promiţător exponent al campionantului.
La nici 25 de ani, pe trambulina propulsării la mare altitudine, el impresiona prin tehnică, vivacitate, fantezie, determinare. Ataca furibund şi viclean în acelaşi timp, mărind tempoul, lăsându-şi adversarul direct cu gura căscată, după o fentă scurtă, iuţită şi luminoasă ca un fulger. Totul în slujba golului, căci Florin era nu numai spectaculos, ci şi eficace, stăpânul şi servitorul echipei sale ca orice golgheter. El a căzut la datorie precum un kamikaze admirat şi regretat.
Accidentarea, urâtă, îl va ţine probabil mult timp în afara vâltorii. Mihai, o copie fidelă, se va strădui să-l înlocuiască. Răzvan, un antrenor orgolios, va regreta probabil exilarea eroului neîngăduit între tricolori. Lui Mititelu îi va plânge şi inima, şi portofelul. Fotbalul românesc îl va aştepta cu drag.
