Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Soţii Clim au îmbătrânit aşteptând o locuinţă ANL: "Suntem pe listă de 7 ani. Degeaba..."

Publicat in Adevarul, joi 25 martie 2010 · ·

Aşteaptă repartiţia de şapte ani, iar în câteva luni vor depăşi vârsta maximă legală. Peste 6.000 de gălăţeni şi-au depus dosarele pentru o locuinţă ANL. Dintre aceştia, jumătate au depăşit între timp vârsta maximă legală.

Ion Clim locuieşte împreună cu soţia şi copilul într-una din micile încăperi ale unui apartament cu patru camere, alături de alte şapte persoane: mama, fraţii, cumnatele şi nepoţii. Sunt, în total, 10 persoane, care stau, claie peste grămadă, într-o locuinţă de doar 76 de metri pătraţi.

Părinţii lor au posibilităţi financiare reduse, deci nu-i pot ajuta. Veniturile modeste nu le permit să-şi ia o locuinţă sau un credit. Singura lor şansă la o viaţă normală o reprezintă locuinţele ANL.

Şapte ani de speranţe deşarte

„Am împlinit deja 35 de ani, mai am doar câteva luni, conform legii mai pot primi locuinţa până în ziua în care împlinesc 36 de ani. Am sperat şapte ani, acum nu mai am nici măcar speranţa. Mi-am depus dosarul în 2003, copilul avea trei ani, acum a împlinit 10. E tot mai greu. I-am făcut un pat rabatabil să aibă unde să doarmă”, ne-a mărturisit Ion Clim.

Marele său of este că în 2005 trebuia să primească mult visatul apartament ANL. Avea dosarul depus pentru unul cu două camere şi era numărul 437 pe listă. A aflat de la televizor că s-a ajuns cu repartiţiile la numărul 480, s-a dus imediat la Primărie.

„Cam la două săptămâni eram acolo, verificam listele continuu. Mi-au zis cei de acolo că două luni nu se vor mai face repartiţii şi nu m-am dus trei săptămâni . L-am văzut pe primar într-o seară la televizor spunând că s-a ajuns la numărul 480. A fost o noapte superbă, plină de vise frumoase: îmi venise rândul la casă”, spune tânărul.

A doua zi a urmat şocul, i s-a spus că dacă nu a venit imediat, i-a trecut rândul. „Au explicat că au dat anunţ în ziar şi că trebuia

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad

Ziua Constanta acum 6 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber, miercuri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, cu timpul de 46 sec 88/100, conform Agerpres.ro Popovici a încheiat la doar două sutimi de recordul

EURO 2024 Elveția, la un pas de optimi, după remiza cu Scoția

Ziua Constanta acum 2 ore
În al doilea meci al etapei a doua din grupa A, Scoția și Elveția au încheiat la egalitate, 1-1. Scoțienii au deschis scorul în minutul în minutul 13, prin McTominay, iar remiza a adus-o Shaqiri, cu golul său din minutul 26. Elveția a acumulat patr

A murit unul dintre cei mai importanţi poeţi români din ultimele decenii. Ioan Es. Pop avea doar 65 de ani

Ziare.com acum 6 ore
Uniunea Scriitorilor din România a anunțat miercuri, 19 iunie, că poetul Ioan Es. Pop a decedat. Numit de Mircea Cărtărescu "unul dintre cei mai importanţi poeţi români din ultimele decenii", Pop a trecut în neființă la vârsta de 65 de ani. "Prin di

Deţinutul evadat de la Penitenciarul Poarta Albă a fost prins

Mediafax acum 8 ore
Deţinutul care miercuri a reuşit să fugă din Penitenciarul Poarta Albă a fost prins. El a fost găsit pe un câmp. Pentru a-l opri, poliţiştii au tras cu pistolul.

Locuri de muncă - 20 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum 13 minute
CURTEA DE APEL BRAŞOV organizează concurs pentru ocuparea pe perioada nedeterminată a 2 posturi temporar vacante de GREFIER la instanţele din circumscripţia Curţii de Apel Braşov, în data de 06.08.2024. Dosarele de înscriere la concurs se depun până

Vladimir Putin a ajuns în Vietnam pentru o vizită oficială

Adevarul acum 3 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a sosit joi în Vietnam pentru o vizită oficială în această ţară care este un partener al Moscovei încă din perioada sovietică, au informat agenţiile de presă ruse, scrie AFP.

Gafă cu repetiție. Muncitorii care pun borduri au spart de două ori în două zile o ţeavă de gaze. S-a deschis dosar penal VIDEO

Ziare.com acum 4 ore
Muncitorii care fac lucrări la borduri în zona centrală a oraşului Alexandria, județul Teleorman, au spart de două ori în două zile o ţeavă de gaze. Poliția locală s-a autosesizat și a deschis un dosar penal pentru distrugere din culpă. "Având în ve

Măsuri urgente ASF propune prelungirea plafonării tarifelor RCA până la 30 septembrie

Ziua Constanta acum 11 ore
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) propune prelungirea plafonării tarifelor RCA până la 30 septembrie 2024 motivând că o astfel de măsură combate creşterea excesivă a preţurilor ce poate avea loc brusc, pe fondul dezechilibrelor din piaţă,

Un indian a MURIT în Italia după ce proprietarul fermei la care lucra l-a abandonat cu un braț tăiat, în urma unui accident de muncă

Gandul acum 5 ore
Un indian care muncea ca sezonier în agricultură în Italia, în apropiere de Roma, a murit miercuri, la două zile după ce a fost abandonat de către angajatorul său cu un braţ tăiat, în urma unui accident de muncă. „Muncitorul agricol indian, care suf

Kievul, aproape de un Acord de Securitate cu Uniunea Europeană. Când se vor semna actele

Ziare.com acum 8 ore
Preşedinţia ucraineană a anunţat miercuri, 19 iunie, că va semna, "într-un viitor apropiat" un Acord de Securitate și cu Uniunea Europeană (UE), ultimul dintr-o serie de acorduri încheiate de Kiev cu aliaţii săi din Occident, relatează AFP. "Echipe

Vremea

București
acum

25°
joi

24°/38°
vin.

20°/33°
sâm.

20°/35°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

25°
joi

17°/27°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/31°
dum.

19°/31°
Constanta
acum

18°
joi

18°/28°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
Cluj-Napoca
acum

21°
joi

19°/28°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/29°
Timisoara
acum

20°
joi

20°/34°
vin.

20°/36°
sâm.

22°/39°
dum.

19°/33°