Primăria Braşov urmează să defrişeze aproximativ 40 de hectare de pădure pentru amenajarea unor pârtii de schi, dar şi a unui lac de acumulare necesar producerii zăpezii artificiale pentru practicarea sporturilor de iarnă. Vor fi investiţi 25 de milioane de euro, dar nu s-a întocmit nici un studiu în ceea ce priveşte impactul asupra mediului, mai ales că în zonă există şi arii protejate. Primăria Municipiului Braşov ţine cu dinţii să amenajeze un domeniu schiabil pe banii statului, mai ales după ce primarul Braşovului, George Scripcaru, a făcut rost de bani de la Ministerul Turismului pentru demararea proiectului. La 22 octombrie, consilierii locali braşoveni au decis, în urma unor demersuri prealabile ale primarului, să sacrifice definitiv o suprafaţă de 38,23 de hectare de pădure pentru extinderea unor pârtii de schi şi pentru amenajarea unui lac de acumulare.
Lacul de acumulare va avea o suprafaţă de 1,4 hectare şi va fi situat în Poiana Ruia, la o altitudine de 1.490 metri. Aici vor fi captate toate apele curgătoare din zonă. De ce este necesar acest lac de acumulare? Pentru că zăpadă în ultimul timp nu prea mai este, apa lacului urmând să alimenteze instalaţiile care produc zăpadă artificială. Consilierii au mai decis că responsabili cu marea defrişare vor fi primarul Braşovului şi Regia Publică Locală a Pădurilor Kronstadt RA, care ţine tot de primărie.
După ce hotărârea de consiliu a fost aprobată, autorităţile braşovene s-au răzgândit în privinţa suprafeţei de pădure ce va fi scoasă din fondul forestier. Purtătorul de cuvânt al primăriei, Sorin Toarcea, a precizat că din fondul forestier vor fi scoase doar 25 de hectare de teren, care este oricum proprietatea municipiului Braşov.
URMĂRIRE PENALĂ
În schimb, Ministerul Mediului nu este de acord cu afacerea plănuită de braşoveni. Dănuţ Iacob, şeful Direcţiei Politic