Mesajul a fost trimis. Multumesc!

5 motive pentru a mânca pe îndelete

Publicat in Adevarul, vineri 26 martie 2010 · ·

Ai probleme cu digestia, iar imediat după ce te ridici de la masă te simţi obosit şi lipsit de energie? De vină poate fi mâncatul pe fugă.

De multe ori, lipsa de timp nu ne mai permite să acordăm meselor de peste zi atenţia cuvenită, deşi alimentaţia joacă un rol crucial în menţinerea stării de sănătate.

Prin urmare, mâncăm pe fugă, fără a mesteca bine alimentele. În astfel de situaţii, cel mai mult are de suferit stomacul, care trebuie să depună un efort dublu pentru a digera alimentele. Inevitabil, problemele de sănătate încep să apară.

1 Ai mai multă energie

În general, mâncatul pe fugă atrage după sine consumarea unei cantităţi mai mari de alimente decât este necesar. Întrucât nu pot fi digerate toate în acelaşi timp, o parte din ele stagnează în stomac. Din această cauză, începem să ne simţim lipsiţi de energie. Studiile au arătat că randamentul angajaţilor scade simţitor după masa de prânz, deoarece, de obicei, aceasta este luată pe fugă şi, în plus, este săracă din punct de vedere nutriţional.

2 Ai o digestie mai bună

Este cunoscut faptul că digestia nu începe în stomac, ci în cavitatea bucală. Pentru a avea o digestie de nota zece, se recomandă să mesteci fiecare îmbucătură de cel puţin 20 de ori. Astfel, enzimele digestive acţionează mult mai eficient atunci când ­alimentele ajung în stomac bine mă­runţite.

3 Ţii bolile la distanţă

Atunci când înghiţim pe nerăsuflate cantităţi mari de mâncare nu reuşim să ducem până la capăt procesul de masticaţie şi astfel riscăm să ne îmbolnăvim, ne atenţionează nutriţioniştii. Aceasta deoarece atunci când alimentele nu sunt mestecate bine, chiar dacă sunt echilibrate din punct de vedere nutriţional, poate ­apărea o carenţă de vitamine şi de minerale.

4 Simţi savoarea mâncării

În general, atunci când mănânci pe fugă nu reuşeşti să simţi cu adevărat gustul alimentel

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rishi Sunak convoacă alegeri legislative la 4 iulie, Partidul Laburist, favorit

News.ro acum 7 ore
Premierul britanic Rishi Sunak a anunţat miercuri alegeri legislative la 4 iulie, punând astfel capăt multor luni de speculaţii pe tema datei acestui scrutin în care opoziţia laburistă este larg favorită, relatează AFP. Acest scrutin era aşteptat in

Bărbat găsit mort în podul unei case din Timișoara

Press Alert acum 5 ore
Descoperire macabră într-o casă din cartierul Elisabetin din Timișoara. Un bărbat în vârstă de 44 de ani a fost găsit mort. „La data de 22 mai, în jurul orei 20:35, polițiștii Secției 2 Urbane Timișoara au fost sesizați cu privire la faptul că în po

Roland Garros: Cristina Dinu a trecut în turul trei al calificărilor. Miriam Bulgaru, eliminată

News.ro acum 6 ore
Jucătoarea română de tenis Cristina Dinu s-a calificat miercuri în turul al treilea preliminar al turneului de la Roland Garros. Miriam Bulgaru a ieşit din turul doi al calificărilor. Cristina Dinu (31 de ani, locul 229 WTA) a înfruntat-o în turul a

Țările baltice vor cere la summitul NATO un prag minim al bugetelor pentru apărare de 2,5% din PIB

HotNews acum 6 ore
Miniştrii apărării din statele baltice (Lituania, Letonia şi Estonia) au anunţat miercuri că la summitul NATO din iulie le vor cere aliaţilor creşterea la cel puţin 2,5% din PIB a bugetelor apărării statelor membre, relatează agenția de știri EFE, c

Doliu în lumea politică! A murit Daniel Olteanu

Cancan acum 7 ore
Tristețe în lumea politică! Un fost deputat și prefect din Vaslui, care fusese diagnosticat cu o boală necruțătoare, a murit la vârsta de 55 de ani. Daniel Olteanu, fost prefect și parlamentar de Vaslui, a încetat din viață marți seară, la vârsta de

Un bărbat a murit zdrobit de mașina în care era pasager. Șoferul a pierdut controlul direcției și s-a răsturnat pe câmp

Ziare.com acum 6 ore
Un bărbat de 43 de ani a murit, miercuri seara, 22 mai, în urma unui accident rutier care a avut loc pe DN 58 A, în apropierea localităţii Victor Vlad Delamarina, din județul Timiș. Autoturismul în care victima era pasager s-a răsturnat în afara car

România, campioană europeană de junioare la gimnastică ritmică

Adevarul acum 7 ore
România a câştigat titlul de campioană europeană de junioare pe echipe la gimnastică ritmică, miercuri, la Budapesta, o performanţă istorică pentru ţara noastră.

Atalanta Bergamo şi Bayer Leverkusen joacă miercuri seara finala UEFA Europa League

Mediafax acum 5 ore
Atalanta o întâlneşte pe Leverkusen în finala UEFA Europa League, miercuri seara, de la ora 22.00, pe Dublin Arena. Italienii sunt la prima finală de cupă europeană din istorie. De cealaltă parte, nemţii vin la Dublin cu un record de 51 de meciuri f

Un copil de 2 ani a murit de rujeolă

Mediafax acum 13 ore
În perioada 1 ianuarie 2023 - 19 mai 2024, în România au fost notificate 15.763 de cazuri confirmate cu rujeolă, din care 16 decese (4 în judeţul Braşov, 4 în Municipiul Bucureşti, 3 în judeţul Giurgiu, 2 în judeţul Argeş, 1 în judeţul Mureş, 1 în j

Un alpinist român a murit pe Everest. Gabriel Ţabără avea 48 de ani

News.ro acum 10 ore
Alpinistul Gabriel Viorel Ţabără, în vârstă de 48 de ani, a murit pe Everest, în Tabăra III, situată la 7470 m altitudine. Românul a murit luni dimineaţă; potrivit oficialilor. El a fost găsit fără viaţă în cortul său de către ghidul său montan, a p

Vremea

București
acum

15°
joi

14°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/24°
dum.

13°/24°
Iasi
acum

14°
joi

14°/26°
vin.

14°/27°
sâm.

14°/24°
dum.

12°/24°
Constanta
acum

14°
joi

14°/19°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

12°/22°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/24°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

15°
joi

15°/22°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/23°