Sînt cinci ani de cînd ne întîlnim săptămînă de săptămînă în acest colţ de pagină. Aproximativ 250 de articole. O parte dintre ele s-au adunat într-o carte (Nu sînt guru, Tritonic, 2007), o altă parte se pregăteşte pentru o a doua carte (...nici Torquemada, Millenium Press, 2010). Aceste articole mi-au adus cîteva premii – „Marian Mihai“ 2005, Omul anului la Galele AtelierKult 2005, Premiul pentru promovarea literaturii science fiction al Societăţii Române de Science Fiction şi Fantasy 2009. Au fost cinci ani în care ele i-au bucurat pe unii, le-au umplut timpul pentru cîteva minute altora, i-au ţinut pe alţii conectaţi la noutăţile din domeniu sau i-au introdus pe aceştia în ceea ce înseamnă F&SF (mai ales cel românesc), mi-au adus mulţi prieteni, o oarecare notorietate, faimă, cum vreţi să-i spuneţi. Ce nu mi-au adus aceste articole? Ce n-au reuşit ele? N-au reuşit să-i convingă pe unii că există SF românesc, nu i-au convins pe alţii că tot ce am scris am scris cu bună-credinţă, fără să urmăresc să demolez pe cineva, fără să urmăresc să pun beţe în roate cutărei sau cutărei iniţiative, n-au reuşit să-mi păstreze toate prieteniile...
Evident că, după cinci ani, pot să mă întreb: bine, dar, una peste alta, a meritat? A meritat, sigur că a meritat. Cred că literatura F&SF românească e mai cunoscută şi, poate, un procent din asta vine şi de-aici. Cît despre prietenii care nu-mi mai sînt prieteni de cînd am scris nu tocmai 100% laudativ despre cărţile, revistele sau alte activităţi de-ale lor... Probabil nu-mi erau prieteni nici înainte, erau doar nişte cunoştinţe... A meritat pentru că am avut noroc şi am prins aceşti cinci ani în care nimic nu a stat pe loc. A fost, dacă ar fi să aleg un termen, Marea Vînzoleală pentru sefeul românesc. Şi am avut norocul să-i fiu contemporan, să fiu, uneori, şi element activ, nu numai spectator. Au fost cinci ani
