Un val de proteste răsună şi ajunge pînă la noi din însorita Cuba. Nu pe muzică de Buena Vista Social Club, ci cu vociferări aprinse şi ţipete de mînie. O lume care protestează. Proteste din Cuba cu plaje imense, rom şi prostituate de calitate şi revo-luţia permanentă a lui Che Guevara. Cuba fostă şi a lui Hemingway şi ajunsă doar a lui Fidel Castro şi a acoliţilor lui. Evident, de „stînga“, o stîngă revoluţionară, care perpetuează ceea ce deja s-a dovedit un regim falimentar. Comunismul cubanez trăieşte şi supravieţuieşte din reminescenţele elanului revoluţionar anticapitalist şi antiamerican. Deja desuet, ca şi cel nord-coreean. Dar în consonanţă cu regimurile populiste din Bolivia şi Venezuela, într-un continent unde a fi de stînga este o realitate şi a fi de dreapta înseamnă să slujeşti dictaturi reacţionare şi conservatoare. Şi să perpetuezi nedreptatea socială. Democraţia pluripartinică de tip occidental pare o caricatură în mîna militarilor sau a unor demagogi de tip Fujimori. Cel din Peru, care, după ce l-a învins pe un realmente democrat de talia lui Vargas Llosa a fugit cu coada între picioare în Japonia strămoşilor. Cuba face parte dintre ţările unde sînt regimuri„populare“, dar unde se trăieşte cu pumnul în gură şi nu cu el strîns şi ridicat în sus. Regimul de la Havananu reuşeşte să le dea de mîncare oamenilor, dar nici nu reuşeşte să închidă gura tuturor celor care spun adevărul în faţă. Ceva nu e în ordine, compañeros! De aceea libertatea cuvîntului în Cuba este un risc, de aceea puşcăriile din frumoasa insulă unde s-a dus Mikoian să negocieze criza rachetelor lui Hruşciov, sînt încă pline de disidenţi. Şi de cei care gîndesc liber sau spun şi altceva decît conducătorul lor iubit. Lider maximo, nemaximo, o sumedenie de bravi lideri de conştiinţă sînt trataţi cu brutalitate şi maltrataţi vîrtos, pînă ce-şi dau şi duhul. De aceea în Cuba ies să p