Dimineaţă, când am ajuns la metrou, am realizat că nu mă mai dor umerii şi gâtul atât de rău. Abia odată aşezată la birou mi-am dat seama ce se întâmplase. Îmi uitasem laptopul acasă.

Memoria mi-a jucat feste, dar mi-a deschis ochii către o lume mult mai uşor de suportat. Ce-ar fi dacă mi-aş “uita” zilnic laptopul acasă? Aş deveni o persoană mult mai relaxată. Umerii n-ar mai sta încovoiaţi într-o parte, gâtul s-ar afirma şi el drept dezvăluind o frunte mult mai puţin încruntată. Poate aşa aş găsi timp să mă uit şi pe fereastră.

De fapt ar fi minunat dacă am descoperi într-o bună zi detaşarea de toate lucrurile care ne fac să mergem cu capul plecat. Mi- ar plăcea să găsesc destul curaj ca să evadez din proria mea viaţă. Îi admir nespus pe cei care renunţă la joburi prăfuite şi îşi ridică în sfârşit privirea şi ambiţiile către o viaţă liniştită, trăită după bunul plac.

Pe cei care au destulă minte să se bucure de ceea ce trăiesc. Să lase în urmă prejudecăţi conform cărora numai un job pentru care asuzi zilnic câte 10-12 ore îţi poate aduce confortul unei vieţi“civilizate”.

E minunat să descoperi oameni care trăiesc la malul unui ocean şi care se bucură zilnic de aroma cafelei împletită cu briza. Sunt oameni care râd des şi cu poftă pentru că s-au desprins la timp de prejudecţăi induse de generaţii chinuite.

Iubesc oamenii care au reuşit să evadeze din labirintul întunecat creat, culmea, de noi înşine. De cei care au renunţat la creditul pentru casă, leasingul pentru maşină şi excursia plănuită cu 5 luni inainte.

Fraţilor se poate trăi şi altfel! Deunăzi eram luată peste picior atunci când mă declaram încântată de câteva variante pentru un viitor mai însorit. O vilă într-un oraş aflat undeva în lumea asta , la o mare, avea nevoie de o gazdă pentru turiştii curioşi, un bar din Barcelona avea nevoie de cineva care să-i dea viaţă şi niş