Cristi are 4 ani, dar nu poate să mestece bine şi de aceea mama lui trebuie să îi paseze tot ce îi dă de mâncare. La naştere, creierul lui a rămas fără oxigen din cauza nepriceperii medicilor, iar băieţelul a fost diagnosticat cu tetrapareză spastică. De curând, a suferit o intervenţie chirurgicală şi acum are nevoie de bani pentru fizioterapie. Florentina, mama lui Cristi, rememorează clipele din preajma naşterii unicului ei copil: "La data de 10.02.2006, la ora 9:30, mi s-a rupt apa şi am plecat la spital. Când am ajuns, doctoriţa m-a consultat, mi-a măsurat contracţiile şi m-a lăsat în salonul de aşteptare. În jumătate de oră mi s-a făcut rău, iar o asistentă a chemat doctorul, care m-a conectat la un aparat pentru a măsura bătăile de inimă ale copilului.
Pentru că bătăile inimii se auzeau tot mai rar, au crezut că aparatul e defect şi au adus altul. Când doctorul a văzut că aparatul funcţiona bine, a dat telefon directorului spitalului şi am fost băgată în operaţie de urgenţă. Copilul meu a primit nota 2 la naştere. Cristi avea cordonul ombilical înfăşurat de mână şi de gât. A fost ţinut la aparatul de oxigen în terapie intensivă timp de o săptămână, apoi a fost transferat la reanimare, unde i s-a administrat lapte prin gavaj şi fenobarbital în exces de către asistente, ca să-l ţină adormit pentru că plângea". La o săptămână de la externare, Cristi a primit diagnosticul de "tetrapareză spastică".
"L-AU CURĂŢAT PE VIU, FĂRĂ ANESTEZIE"
Băiatul a fost operat de curând la o clinică din Chişinău şi acum reuşeşte să spună "da". Îi place mult să se joace cu părinţii şi poate să apuce lucrurile, însă nu poate mânca orice. "Îi fac supă de găluşte, spanac şi alte legume pasate, pentru că altfel nu poate să le mestece, tot din cauza bolii. Are dantura măcinată, iar de curând am mai trecut printr-o încercare. I s-a umflat o măsea şi am mers